Comisia de profil susţine scutirea producătorilor de TVA la procurarea tehnicii agricole

Producătorii agricoli, indiferent de forma juridică de activitate şi de faptul dacă sunt sau nu sunt înregistraţi în calitate de plătitori de TVA, ar putea fi scutiţi de taxa pe valoare adăugată la procurarea tehnicii agricole. Un proiect în acest sens a fost avizat pozitiv de către Comisia agricultură şi industrie alimentară a Parlamentului, transmite IPN.

Unul din autorii proiectului de lege, deputatul PLDM Ion Balan, a menţionat că prin iniţiativa în cauză se va asigura o echitate la procurarea tehnicii agricole. În prezent producătorilor agricoli – persoane juridice au posibilitatea să-şi restituie TVA după procurarea tehnicii. Pe când gospodăriile mici de fermieri şi gospodăriile ţărăneşti procură tehnica agricolă, plătesc acest impozit, dar nu şi-l pot restitui. În acest fel ei sunt defavorizaţi.

Autorul proiectului a mai spus că producătorii agricoli au doar vânzări sezoniere şi nu dispun permanent de mijloace circulante, iar cheltuielile pentru procurarea tehnicii agricole sunt foarte mari. „Pentru a-i susţine în activitatea lor economică ar fi corect ca investiţiile în tehnica agricolă să fie scutite de taxa pe valoare adăugată”, a subliniat Ion Balan.

Dacă proiectul va fi susţinut de plenul Parlamentului, producătorii agricoli vor fi scutiţi de TVA (20%) la procurarea tractoarelor, combinelor, aparatelor mecanice, maşinilor şi utilajelor pentru agricultură.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.