Comisia de profil a susţinut stabilirea de către ANRE a tarifelor la apă

Comisia parlamentară economie, buget şi finanţe a susţinut proiectul de lege prin care se propune ca Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) să stabilească tarifele la apă şi serviciile de canalizare, transmite Info-Prim Neo. Preşedintele comisiei, deputatul Veaceslav Ioniţă, a menţionat că pentru a spori accesul la apa potabilă este nevoie de investiţii. Or, este imposibil de atras investiţii atât timp cât stabilirea tarifelor este politizată. Deputatul susţine că în prezent tariful la apă este stabilit de către autorităţile locale în dependenţă de perioada electorală, conjunctural şi total netransparent. Deputatul s-a referit în special la situaţia din capitală. „Acum există multe discuţii legate de contoare, pierderile în reţea, calitatea apei. Sperăm că se va face ordine. În energia electrică, înainte de reglementare, pierderile erau de 32%, iar în prezent s-au micşorat până la 10%. La fel şi în termificare au fost reduse pierderile de reţea”, a menţionat Veaceslav Ioniţă. „Pentru a evita crearea unei noi agenţii, cu buget enorm, care să reglementeze tarifele la apă, am căutat o instituţie care ar putea să o facă şi am ajuns la Agenţia Naţională de Reglementare în Energetică”, a mai spus deputatul. Despre faptul că până acum tarifele au fost politizate a menţionat şi Mihai Severovan, preşedintele Asociaţiei patronale a serviciilor publice din Republica Moldova. „Decizia membrilor comisiei ne arată că mergem spre reforme. Astfel vom putea atrage investiţii în domeniu”, a menţionat Mihai Severovan. Fostul consilier municipal a remarcat că Staţia de epurare din municipiul Chişinău demult necesită reparată, dar niciun investitor nu se arată interesat pentru că înţelege că nu se merită să investească într-un serviciu care cheltuie mai mult decât câştigă. Preşedintele Asociaţiei patronale a serviciilor publice din Republica Moldova a ţinut să sublinieze că aceste modificări nu vor determina o schimbare imediată a tarifelor, nici în creştere, nici în descreştere. Dacă va fi aprobată şi de către Parlament, legea va intra în vigoare de la 1 iulie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.