Comisia de profil a acceptat candidatura lui Gherțescu la șefia Consiliului Concurenței

Comisia parlamentară economie, buget și finanțe a acceptat candidatura lui Alexei Gherțescu pentru funcția de președinte al Consiliului Concurenței. Hotărârea a fost luată după audierea candidatului în Comisie, transmite IPN.

Președintele Comisiei, Dumitru Alaiba, a declarat că Alexei Gherțescu este avocat de profesie, fiind unul dintre puținii avocați specializați în dreptul  concurenței.

Alexei Gherțescu nu a deținut funcții publice până acum. Candidatul spune că a studiat situația la Consiliul Concurenței și a constatat că se confruntă cu aceleași probleme pe care le au majoritatea instituțiilor de stat. Una dintre probleme ține și salariile mici, motiv pentru care angajații nu se rețin prea mult și pleacă din funcție. În opinia sa, cea mai mare provocare ține de capacitățile totuși  de capacitatea  Consiliului de a investiga cazurile de abuz de poziție dominantă și acordurile anticoncurențiale care există pe piața internă. Și aici este cel mai mult de lucru.

El a fost întrebat și despre o eventuală afiliere politică. „Consiliul Concurenței este un organ apolitic. Noi nu reprezentăm vreo putere politică sau alta. Tare mult aștept că o să obțin această susținere din partea tuturor fracțiunilor”, a mai spus Alexei Gherțescu.

Candidatura lui Alexei Gherțescu urmează să fie examinată joi în plen, iar deputații se vor pronunța prin vot.

Alexei Gherțescu este licențiat în drept și absolvent al programului de master în dreptul civil. A activat în cadrul Cabinetului de avocat „Alexei Gherțescu”, Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, a fost lector la Universitatea Libera Internațională din Moldova, deține experiență de muncă în cadrul unor companii private. Este membru al Uniunii Avocaților din Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.