Comisia constituțională propusă de socialiști a fost promovată

La propunerea Fracțiunii PSRM, a fost constituită Comisia parlamentară specială pentru elaborarea proiectelor de legi privind reforma constituțională. Aceasta va fi formată din reprezentanți ai fracțiunilor și grupurilor parlamentare, experți în drept constituțional, reprezentanți ai mediului academic și societății civile. O hotărâre în acest sens a fost adoptată astăzi, 23 aprilie, în cadrul ședinței legislativului. Deputații PAS și ai Platformei DA nu au fost de față, aceștia părăsind ședința chiar la început, în semn de protest față de Declarația PSRM-Şor cu privire la uzurparea puterii de către Curtea Constituțională și acordarea votului de neîncredere pentru trei membri ai Înaltei Curți, transmite IPN.

Potrivit lui Vasile Bolea, unul din autorii proiectului, documentul a fost elaborat în  scopul asigurării stabilității, funcționalității și conlucrării ramurilor puterilor în stat și sporirii eficienței administrației publice. De asemenea, cu scopul garantării independenței și  protecției juridice autorității de jurisdicție constituțională şi consolidării societății, statalității, suveranității și independenței Republicii Moldova. 

Comisia va avea 11 membri din rândul deputaților. Din partea Fracțiunii PSRM: Vasile Bolea (președinte), Grigore Novac, Adrian Lebedinschi şi Ștefan Gațcan. Din partea Platformei parlamentare „Pentru Moldova” – Serghei Sîrbu (secretar). Din partea Fracțiunii partidului „Șor” – Denis Ulanov. Celelalte fracțiuni nu au desemnat membri în comisie.

 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.