Comisarul european Dacian Cioloş vine la Chişinău

Comisarul european Dacian Cioloş, responsabil de Agricultură şi Dezvoltare Rurală, va veni pe 3 iunie în Republica Moldova pentru a discuta despre relaţiile bilaterale ale Uniunii Europene şi Republicii Moldova. Oficialul european se va afla în ţară trei zile, timp în care va vizita o fermă agricolă şi se va întâlni cu diferite oficialităţi, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Delegaţiei UE în Republica Moldova. „Republica Moldova este o ţară cu o tradiţie agricolă deosebită şi cu un potenţial agricol remarcabil. Uniunea Europeană este deja un partener important pentru agricultura şi industria agroalimentară din această ţară. Relaţiile noastre comerciale în aceste domenii, dar şi în altele, au crescut şi prin eforturile comune pe care le facem vor creşte în continuare", a declarat comisarul. „Voi discuta cu autorităţile moldovene despre cum Republica Moldova şi Uniunea Europeană pot continua să lucreze împreună, astfel încât cetăţenii Republicii Moldova, în special cei din zonele rurale sau ale căror venituri depind de agricultură, să beneficieze din plin de integrarea graduală a economiei ţării lor cu piaţa internă a Uniunii Europene", a mai spus Dacian Cioloş.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.