Comisar european, mulţumit de desfăşurarea parlamentarelor în Moldova
„Sunt mulţumită că alegerile pentru cea de-a cincea legislatură a Republicii Moldova au fost organizate de o manieră paşnică şi ordonată şi într-un mediu pluralist, în general”, anunţă într-un comunicat remis agenţiei Info-Prim Neo, comisarul pentru relaţii externe şi politică de vecinătate din Uniunea Europeană, Benita Ferrero-Waldner. „Felicit poporul moldav pentru participarea sa activă la aceste alegeri, ceea ce confirmă angajamentul său pentru democraţie în ţară”, a spus comisarul.
Cu toate acestea, am luat act de constatările preliminare ale Misiunii Internaţionale de Observare a Alegerilor, sub egida OSCE, care arată că sunt necesare eforturi în continuare, inclusiv la nivel legislativ, pentru a asigura un proces electoral liber de amestec administrativ inutil, pentru a garanta respectarea plenară a libertăţii de exprimare şi a accesul la informaţie, precum şi pentru a spori încrederea publicului în acest proces. De aceea, chem parlamentul nou-ales să purceadă cât mai rapid la implementarea recomandărilor misiunii, se spune în comunicat.
„Aştept continuarea dezvoltării relaţiilor UE-Moldova şi implementarea reformelor politice şi economice, inclusiv consolidarea ordinii de drept şi a libertăţilor fundamentale care au fost discutate în dialogul nostru cu autorităţile moldave pe perioada legislaturii precedente”, declară Benita Ferrero-Waldner.