Iulian Bălan, avocatul fostului primar de Orhei, Ilan Șor, a organizat luni, 24 februarie un briefing de presă în care a vorbit despre cauza penală a clientului său, comentată excesiv în presă, dar și de către unii oficiali, în ultimele zile și interpretată diferită, chiar dacă majoritatea celor care se dau cu părerea nu cunosc detaliile.
Avocatul Iulian Bălan a arătat că o analiză a duratei proceselor de judecată pe cauze economice demonstrează că marea majoritate a acestora depășesc termenul de trei ani, în mare parte fiind necesare expertize suplimentare.
Iulian Bălan a criticat și reacția ministrului Justiției Fadei Nagacevschi în privința acestui caz, calificând-o drept „imixtiune crasă în actul justiției”.
Avocatul Iulian Bălan a prezentat în cadrul briefingului o analiză a duratei proceselor de judecată în anul 2019, precum și pe site-ul CSJ cu privire la durata proceselor de judecată în cauzele în care s-au solicitat expertize judiciare sau constatări științifice. Astfel, raportul statistic despre activitatea instanței pe cauze penale în privința persoanelor fizice pentru anul 2019 demonstrează că din cele 11.500 dosare, 7.777 depășesc termenul de examinare de trei ani.
„Se impune justa concluzie, că durata cauzei pentru care se agită opinia publică, nu se evidențiază cu absolut nimic de durata pe restul cauzelor examinate de instanțele din Republica Moldova, iar alegațiile cu privire la tergiversare sunt speculative, neîntemeiate și improprii funcțiilor deținute”, a menționat avocatul.
În acest context, el a vorbit și despre necesitatea expertizei financiar-contabile solicitate de apărare menționând că organul de urmărire penală (OUP) nu dispune de acreditările necesare în acest domeniu.
„Cum OUP nu are acreditările necesare în cazul stabilirii valorii în vama în cadrul cauzelor penale de contrabandă și apelează la constatările CCI, sau stabilirii cauzelor decesului, unde este necesar raportul centrului de medicină legală, așa este necesară și expertiză financiar contabilă în cauza noastră, mai mult decât complexă”, a explicat avocatul.
Avocatul a mai declarat că în prezent, prin comentarii și mediatizarea excesivă a acestui subiect se fac de fapt presiuni asupra justiției, iar comentariile ministrului Justiției Nagacevschi reprezintă o imixtiune crasă în actul justiției.
„Comentariul de vineri al ministrului Justiției reprezintă o imixtiune crasă în actul justiției, iar amenințările făcute în adresa instanțelor la sigur încalcă principiul separației puterilor în stat și aruncă o umbră asupra pretinselor schimbări în sistemul de drept. Suntem martorii unei degradări grave a independenței justiției și a implicării politicului în actul de justiției”, a concluzionat avocatul Iulian Bălan.
Serviciul de presă al Partidului „Șor”
-----
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire