Colegiu din Grecia anunţă concurs de burse pentru tinerii din R. Moldova

Perrotis College din oraşul Thessaloniki, Grecia, filială American Farm School, anunţă concurs de burse pentru tinerii din R. Moldova. Colegiul oferă programe de studii universitare, cu durata de trei ani, în domeniile Agrobusiness Internaţional şi Sistem Agrar şi de Mediu, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al instituţiei. Dosarele pot fi depuse pentru specialităţile: management internaţional în agrobusiness; marketing şi management al industriei agroalimentare; agroturism; agricultura de precizie; landscape urban şi tehnologii de xeriscape; managment al afacerilor cu animale domestice. Limba de instruire este engleza. Diploma de licenţă este validată de Universitatea Institutului Wales, Cardiff.  Studenţii admişi vor fi cazaţi în căminele de pe teritoriul instituţiei şi vor avea posibilitatea de a aplica cunoştinţele în practică în ferma universităţii pe parcursul anului academic. Pe lângă aceasta, instituţia oferă stagii de practică timp de două veri în Grecia, Balcani, Europa sau Statele Unite ale Americii. Dosarele pot fi aplicate până la 7 septembrie, ora 17.00. Mai multe detalii despre program, criteriile de eligibilitate şi de selecţie, şi eventualele oportunităţi de studii şi de carieră pot fi găsite pe www.afs.edu.gr.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.