Colaboratorii Ministerului Afacerilor Interne s-au mobilizat în perimetrul Palatului Republicii pentru a asigura buna desfăşurare a scrutinului prezidenţial. Şefului direcţiei generale poliţie şi ordine publică a MAI, Marian Maxian, a declarat pentru Info-Prim Neo că a fost implicat un număr suficient de colaboratori, dar nu a dat o cifră exactă. În jurul Palatului Republicii a fost instalat un gard metalic. Colaboratorii Regimentului „Scut” vor monitoriza situaţia până va ieşi ultimul om din clădirea Palatului Republicii. Fostul ministru al MAI, Victor Catană, a declarat pentru Info-Prim Neo că în faţa Palatului Republicii se află la acest moment în jur de 1000 de veterani ai războiului de la Nistru şi din Afganistan, care organizează un miting paşnic în susţinerea alegerii preşedintelui Republicii Moldova. Veteranii vor servi ca scut de apărare în cazul în care la Palatul Republicii îşi vor face prezenţa simpatizanţii Partidului Comuniştilor. Victor Catană spune că în scurt timp urmează să mai vină încă o mie de veterani. 16 martie este ziua alegerii preşedintelui Republicii Moldova, dar şi ziua în care opoziţia comunistă a anunţat proteste de amploare.