Maia Sandu explică secretarului general CoE necesitatea măsurilor extraordinare în justiție

Pentru a obține o nouă calitate a justiției, măsurile ar putea să pară extraordinare. Altfel, justiția ar putea rămâne la cheremul grupurilor de interese, iar oamenii să nu cunoască decât gustul amar al nedreptățiii. Declarații în acest sens a făcut președinta Maia Sandu în cadrul briefingului de presă susținut împreună cu secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić, relatează IPN.

Referindu-se la esența transformărilor care vin în justiție, Maia Sandu a menționat că unele acțiuni promovate ar putea fi interpretate drept acțiuni extraordinare, însă ele sunt justificate de circumstanțele extraordinare în care acționează astăzi guvernarea de la Chișinău.

 „Acțiunile noastre ating interesele adânci ale grupurilor corupte care au fost înrădăcinate și consolidate în scheme de corupție de-a lungul anilor, iar acestea opun rezistență totală. Avem nevoie de acțiuni care pot rupe cercul vicios al influenței grupurilor corupte asupra procurorilor și judecătorilor moldoveni. Altfel, justiția riscă să rămână ostatică intereselor înguste de grup, lăsând oamenii cu sentimentul amar al nedreptății, iar noi nu putem admite perpetuarea acestei situații”, a accentuat președinta Maia Sandu.

„Obiectivul nostru este consolidarea instituțiilor democratice în Moldova, iar procedura de monitorizare a Moldovei de către Adunarea Parlamentară și trecerea la alt nivel al relațiilor cu APCE va dura până vom atinge acest obiectiv”, a specificat Maia Sandu.

Secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić, a remarcat buna cooperare a Republicii Moldova cu CoE. Oficiala a salutat implementarea proiectelor de asistență incluse în Planul de Acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova pe anii 2021-2024, care a fost lansat în luna aprilie la Strasbourg, în continuarea cooperării strategice inițiate anterior.

Prevederile incluse sunt pe măsură să contribuie a alinierea legislației, instituțiilor și practicii la standardele europene în domeniile drepturilor omului, statului de drept și democrației. Totodată, ele vizează asigurarea integrității și independenței actorilor din justiție, combaterea violenței împotriva copiilor și femeilor, depășirea provocărilor legate de pandemia COVID-19, susținerea presei și alte domenii de interes pentru Republica Moldova, s-a mai spus la briefingul de presă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.