Codului Electoral reglementează vag procedurile aplicabile în turul doi de scrutin, ENEMO

Cadrul legislativ existent are temei juridic suficient pentru desfăşurarea unor alegeri democratice. Cu toate acestea, prevederile Codului Electoral reglementează vag procedurile aplicate pentru a doua rundă electorală. Astfel, se lasă posibilitatea unor interpretări subiective şi unor neconcordanţe în aplicarea legislaţiei. De această părere sunt membrii Misiunii de Monitorizare a Alegerilor din cadrul Reţelei Europene a Organizaţiilor de Monitorizare a Alegerilor (ENEMO).

Dritan Taulla, şeful adjunct al Misiunii de Observare, a declarat la o conferinţă de presă la IPN că observatorii, care au monitorizat ambele tururi de scrutin, vor prezenta toate constatările într-un raport final, care urmează să fie publicat în termen de 60 de zile din ziua alegerilor. La fel, observatorii vor monitoriza procesul de depunere şi examinare a contestaţiilor. Experţii vor expune neajunsurile constatate şi vor veni cu sugestii şi propuneri pentru soluţionarea acestora.

În linii generale, procesul de votare în turului doi a fost bine organizat şi desfăşurat într-o manieră ordonată, urmând procedurile de bază. Cu toate acestea, în unele secţii de votare, birourile electorale ale secţiilor de votare au rămas fără buletine de vot, aşa cum participarea alegătorilor a depăşit numărul de buletine de vot disponibile.

Cazuri de încălcare a drepturilor fundamentale (încălcarea secretului de vot, intimidare, încălcare a demnităţii şi a valorilor inerente persoanei umane) s-au observat în secţiile de votare amenajate în cadrul spitalelor de psihiatrie şi în penitenciare.

Observatorii au constat neajunsuri în procesul de soluţionare a litigiilor electorale în cadrul Comisiei Electorale Centrale. Potrivit lor, CEC, a amânat examinarea plângerilor electorale după a doua rundă a alegerilor – ceea ce este contrar prevederilor Codului Electoral, cât şi în cadrul altor organe competente în identificarea, investigarea şi urmărirea cazurilor de încălcări sau infracţiuni legate de alegeri. ENEMO a remarcat partizanatul puternic în mass-media şi faptul că reflectarea părtinitoare a campaniei electorale a continuat între cele două tururi de scrutin electoral.

ENEMO Misiunea Internaţională de Observare a Alegerilor pentru alegerile prezidenţiale din 30 octombrie 2016 din Republica Moldova este susţinută financiar de Ambasada Regatului Ţărilor de Jos, în cadrul Programului de Fond cu Responsabilitate; şi Black Sea Trust, un proiect al German Marshall Fund al Statelor Unite ale Americii. 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.