Codul electoral a fost modificat pe alocuri abuziv în 2007-2009, ADEPT
Modificările aduse Codului electoral în perioada 2007-2009 au abordat superficial recomandările instituţiilor europene pentru asigurarea alegerilor libere şi corecte. Unele dintre acestea chiar au înrăutăţit situaţia, fiind operate modificări fără consultarea OSCE/ODIHR şi a Comisiei de la Veneţia. Modificările recente, propuse de actuala guvernare, rezolvă doar probleme de importanţă redusă. Aceste concluzii au fost formulate în studiul analitic „Recomandările instituţiilor internaţionale vizând legislaţia şi procedurile electorale în Republica Moldova”, realizat de Asociaţia pentru Democraţie Participativă (ADEPT) şi lansat luni, 31 mai, transmite Info-Prim Neo.
Expertul juridic al ADEPT, Corneliu Gurin, a spus că unele din modificările Codului electoral, operate în perioada 2007-2009, au fost abuzive, lucru constatat şi de către instanţele internaţionale. Este vorba despre interdicţia deţinerii dublei cetăţenii pentru candidaţii la funcţia de deputat şi pentru membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC), restricţionarea blocurilor electorale, interzicerea unor membri de partid să candideze pe listele altui partid, prevedere asupra căreia insista PCRM, dar pe care a încălcat-o. „Unele recomandări europene au fost totuşi luate în calcul, dar ele au avut un caracter ad-hoc, fără abordare complexă. Astfel, din 2008 Comisia de la Veneţia şi OSCE/ODIHR au reiterat practic toate recomandările anterioare”, a spus Corneliu Gurin.
Referindu-se la modificările operate în perioada 2009-2010, după schimbarea guvernării, expertul spune că au fost discutate 2/3 din propuneri şi recomandări, dar mai este o serie de probleme tehnice pe care trebuie să le rezolve Parlamentul.
Şeful adjunct al Misiunii OSCE în Moldova, Claus Neukirch, a spus că îmbunătăţirea Codului electoral este necesară înainte de alegerile parlamentare. Oficialul a mai spus că în afara de recomandările din exterior, este necesară o dezbatere internă amănunţită.
Directorul executiv al ADEPT, analistul politic Igor Boţan, a respins afirmaţiile potrivit cărora modificarea Codului electoral nu este oportună. „Cei care critică modificările prezente, invocând că acestea au loc în ajun de anticipate, greşesc. Anul trecut la fel s-au făcut modificări, înainte de alegeri”, a spus Boţan.
Experţii au menţionat că parlamentarii vor trebui să ţină cont de aceste recomandări şi atunci când vor vota în a doua lectură modificarea Codului electoral.
-
corneliu gurin despre modificari abuzive.mp3
- 0