Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova a fost completat și va fi publicat în redacție nouă. Potrivit președintei Consiliului de Presă, Viorica Zaharia, completarea Codului a fost necesară deoarece, din anul 2011, când a intrat în vigoare, domeniul mass-media a evoluat, iar realitățile s-au schimbat. Completările au fost discutate, vineri, în cadrul unei mese rotunde organizate de către Consiliul de Presă, transmite IPN.
Completările operate concretizează situațiile pe care ar trebui să le ocolească jurnalistul pentru a evita conflictele de interese. Sunt incluse prevederi cu referire la subiecte jurnalistice în care protagoniști sunt persoane vulnerabile la discriminare. Alte prevederi vizează fenomenele fake news, dezinformarea, manipularea etc. „Sper că prevederile îmbunătățite vor fi un prilej de a uni jurnaliștii în jurul normelor deontologice, la modul practic vor fi de ajutor jurnaliștilor și le va face munca mai ușoară și calitativă”, a spus Viorica Zaharia.
Ion Bunduchi, director executiv al Asociației Presei Electronice, membru al grupului de lucru, a menționat că noul Cod definește noțiunea de jurnalist și este indicat ce alte activități poate face acesta fără să intre în conflict de interese. De asemenea, s-a pus accentul pe protecția drepturilor omului, în special pe protecția persoanelor în situații vulnerabile, protecția copiilor, pe asigurarea toleranței și nediscriminării.
Propunerile de completare a Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova au fost elaborate de un grup de experți naționali și internaționali ai organizației Freedom House. Tatiana Puiu, coordonatoare de proiecte Freedom House, a remarcat că Moldova rămâne a fi o țară cu presă parțial liberă, iar una din cauze este că la cadrul economico-juridic presa în Republica Moldova nu stă așa cum ar trebui într-o țară cu nivel înalt de democrație. Potrivit Tatianei Puiu, dezvoltarea deontologiei în Moldova este o necesitate care reiese și dintr-un document de politici aprobat de Parlament, și anume Strategia de dezvoltare a sectorului mass-media în Moldova.
Directorul Asociației Presei Independente, Petru Macovei, a menționat că noul Cod include 89 de articole, practic dublu decât precedentul. Petru Macovei consideră că jurnaliștii trebuie să-și asume responsabilități, iar pentru ca autoritățile să nu impună noi și noi restricții și mai grave este important ca comunitatea jurnalistică să elaboreze aceste norme și să le respecte.
Săptămâna viitoare Consiliul de Presă va definitiva noul Cod deontologic, acesta va fi redactat și publicat. Versiunea finală va fi trimisă tuturor redacțiilor, astfel încât de săptămâna viitoare să devină documentul în baza căruia va activa Consiliul de Presă din Moldova.