Cod roșu de caniculă. Recomandările IGSU

În Republica Moldova este anunțat cod roșu de caniculă, fiind prognozate temperaturi de +40 de grade Celsius. Excepție sunt câteva raioane din nord, unde avertizarea cod galben a trecut în portocaliu, transmite IPN.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat menționează că în perioada 12-17 iulie, valul de căldură va continua să se extindă și să se intensifice. În unele raioane din nordul țării este instituit cod portocaliu. Aici, temperatura maximă a aerului va atinge valori cuprinse între +36..+38 de grade Celsius. În restul teritoriului temperatura maximă a aerului va crește până la +40 de grade Celsius. Temperaturile minime în cea mai mare parte a țării nu vor coborî sub 20 de grade Celsius.

Rămâne vigoare avertizarea cu privire la pericolul de incendiu, potrivit căreia pe arii extinse se prevede pericol excepțional de incendiu (clasa V) cu caracter natural.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează cetățenii să evite expunerea îndelungată la razele solare, în special în orele amiezii. Cei mai vulnerabili sunt copiii mici, femeile însărcinate, persoanele în etate și cele cu boli cronice și cardiace. Pentru  evitarea șocului termic și deshidratării organismului, persoanele trebuie să consume suficientă apă, să poarte haine lejere de culori deschise, precum și să utilizeze mijloacele de protecție solară.

Salvatorii avertizează repetat cetățenii că scăldatul se permite doar în locuri autorizate și amenajate cu stații de salvare. Pentru a evita șocul termic după expunerea îndelungată la razele solare, intrarea bruscă în apă este interzisă. Persoanele care optează să meargă la scăldat sunt îndemnate să facă un duș înainte de a intra în apă, în locurile special amenajate și zonele de agrement cu piscine, pentru reglarea treapta a temperaturii corpului.

În situații de risc oamenii sunt rugați să apeleze de urgență Serviciul 112.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.