Meteorologii au emis avertizare cod portocaliu de schimbarea bruscă a vremii pentru perioada 7-10 ianuarie. Vor cădea precipitații sub formă de ploaie cu transformare în lapoviță și ninsoare, iar pentru ziua de luni sunt prognozate ninsori puternice (15-20 l/m2), transmite IPN.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, condițiile complicate ale vremii vor fi provocate de deplasarea unui ciclon sudic și pătrunderea unei mase de aer polar în apropierea teritoriului țării. Astfel, se așteaptă ninsori, izolat va viscoli, iar pe drumuri se vor forma troiene și ghețuș. De asemenea, există riscul că pe firele electrice și copaci se vor semnala depuneri de lapoviță.
În perioada 7-9 ianuarie vântul nord-vestiс va prezenta intensificări în rafale de până la 15-20 metri pe secundă. Totodată, în perioada 8-10 ianuarie temperatura medie zilnică a aerului va scădea cu 10-15 grade Celsius.
În contextul avertizării meteo, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă oamenii să evite pornirea la drum pe timp de viscol și ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, să se informeze în prealabil despre accesibilitatea traseelor.
Mai mult, salivatorii îndeamnă conducătorii auto să-și echipeze corespunzător mijloacele de transport, pentru circulația sigură în condiții de iarnă. Dacă deplasarea este inevitabilă, șoferii trebuie să se asigure că au în portbagajul autovehiculului lanțuri antiderapante, lopată, nisip, dar și haine groase. Totodată, este indicat faptul că bateria telefonului să fie permanent încărcată, iar rezervorul de combustibil să fie plin și sistemul de încălzire să funcționeze eficient.
În situații excepționale și de risc, persoanele sunt îndemnate să apeleze de urgență Serviciul 112.