Coaliţia Nediscriminare salută votul Parlamentului

Coaliţia Nediscriminare salută promovarea de către Guvern şi adoptarea de către Parlament a Legii privind asigurarea egalităţii. Potrivit unui comunicat de presă al coaliţiei, aceasta demonstrează existenţa unei maturităţi politice şi înţelegerea valorilor democratice ce stau la baza statului Republica Moldova, transmite Info-Prim Neo. Deşi prezenta lege nu prevede în mod expres cele patru criterii ce ţin de starea de sănătate, orientare sexuală, avere şi origine socială, membrii coaliţiei, speră că aplicarea legii va fi posibilă şi pentru acestea, în virtutea jurisprudenţei Convenţiei Curţii Europene pentru Drepturile Omului, direct aplicabile în sistemul de drept al Republicii Moldova. Procesul de elaborare a proiectului de lege antidiscriminare a început în anul 2004, implicând experţi, organizaţii naţionale şi internaţionale din domeniul drepturilor omului, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale. Coaliţia Nediscriminare apreciază dezbaterile publice şi deschiderea instituţiilor statului în elaborarea şi promovarea proiectului de lege de până acum, cu excepţia modificărilor survenite în ultima etapă de dezbatere a proiectului de lege în cadrul Guvernului şi Parlamentului. Odată cu intrarea legii în vigoare, Coaliţia Nediscriminare mizează pe înţelegerea şi respectarea prevederilor acesteia de către Guvern, alte instituţii publice şi private, precum şi interpretarea acesteia de către instituţiile de judecată în conformitate cu standardele europene relevante. Legea privind asigurarea egalităţii a fost adoptată astăzi, 25 mai, de Parlament în două lecturi. Adoptarea legii constituie o condiţie a Uniunii Europene pentru ca Republica Moldova să avanseze în dialogul privind regimul liberalizat de vize.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.