Coaliţia majoritară din CMC consideră drept iresponsabilă şi barbară interdicţia de a participare la Hramul Chişinăului a unor delegaţii din România. Sondaj Info-Prim Neo

Reprezentanţii coaliţiei majoritare din Consiliul municipal Chişinău (CMC) consideră drept iresponsabilă şi barbară interdicţia impusă unor delegaţii din România de a participa la festivităţile cu ocazia marcării Hramului Chişinăului. [Liderul Alianţei „Moldova Noastră”, Serafim Urecheanu], a declarat pentru Info-Prim Neo că acesta este un pas iresponsabil şi neprietenesc al preşedintelui Vladimir Voronin (pe care îl consideră vinovat de aceste acţiuni n.r.), faţă de cei care l-au susţinut la alegerile parlamentare din 2005. De aici se vede atitudinea lui Voronin faţă de UE, pentru că nu este vorba atât de delegaţii din România, cât de reprezentanţi ai UE, a mai declarat el. De asemenea, potrivit liderului AMN, aceste acţiuni nu se înscriu nici un cadru legal şi reprezintă un război nedeclarat al şefului statului faţă de România şi UE, ceea ce vorbeşte că regimul comunist a schimbat vectorul politic de la vest la est. Urecheanu a mai spus că acest incident va fi discutat la şedinţa Biroului permanent al formaţiunii şi nu a exclus semnarea unei declaraţii comune cu alte formaţiuni sau fracţiuni din CMC. [Şi liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu,] a declarat că va fi convocată şedinţa Biroului Permanent al Partidului şi va fi formulată o declaraţie cu privire la interdicţia la care au fost supuse delegaţiile române de a trece frontiera R. Moldova. Cazul va fi discutat şi cu celelalte partide, a menţionat el. Ghimpu susţine, totodată, că autorităţile vor trebui să dea explicaţii Uniunii Europene în privinţa acestei încălcări grave ale drepturilor omului. Guvernarea comunistă nu poate să vorbească despre integrare în Uniunea Europeană şi în acelaşi timp să interzică cetăţenilor Uniunii să treacă pe teritoriul RM, exact în perioada ce discută la Bruxelles despre libera circulaţie a cetăţenilor moldoveni în spaţiul Shengen, a declarat Mihai Ghimpu. [În opinia lui Eduard Muşuc, liderul Partidului Social Democrat] şi a fracţiuni social-democrate din CMC, acţiunile respective ale guvernării sunt barbare şi nu se înscriu în principiile europene şi diplomatice. Nu a existat nici un temei juridic pentru ele, dar guvernarea actuală şi-a demonstrat încă o dată faţa, iar adevăratele intenţii au fost de a zădărnici desfăşurarea Hramului Chişinăului, a menţionat el. Muşuc a spus că urmează să se consulte cu liderii fracţiunilor, cu primarul general şi nu a exclus posibilitatea adoptării unei decizii politice comune în acest sens. Este revoltător ceea ce s-a întâmplat şi inadmisibil ca într-un stat care se consideră de drept să se întâmple o atare situaţie, a declarat [liderul fracţiunii liberal-democrate, Alexandru Tănase,] referindu-se la acelaşi subiect. Se vede că regimul comunist se află în agonie şi înţelege foarte clar că pierde în lupta, a menţionat el. Potrivit lui Tănase, aceasta este o restricţie stupidă şi este evident că a fost aprobată de şeful statului. Tănase a mai spus că, după ce va discuta cu alte fracţiuni, va fi examinată posibilitatea de a ieşi cu o declaraţie comună în care vor fi condamnate acţiunile guvernului central. Trei delegaţii române, care făceau curs invitaţiei autorităţilor locale de a participa la Hramul Chişinăului, s-au întors din drum, după ce le-a fost interzisă trecerea frontierei de către grănicerii moldoveni. Aflat la Chişinău, [Vicepreşedintele Comisiei Europene, Franco Frattini, Comisar European pentru Justiţie, Libertate şi Securitate] a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că a discutat cu şeful diplomaţiei moldoveneşti Andrei Stratan şi din câte a înţeles asemenea incidente au avut loc la un singur punct de trecere a frontierei. [Ministrul de externe, Andrei Stratan] a declarat, la rândul său, că instituţiile abilitate examinează acest caz care a avut loc la punctul de trecere Leuşeni. [Într-un comunicat al Ministerul de Externe al României] se menţionează că acest act inamical la adresa României, reprezintă un gest, în esenţă politic, după toate aparenţele premeditat, al unor oficialităţi moldoveneşti. Totodată, prin refuzul accesului pe teritoriul R. Moldova pentru aceşti cetăţeni români - sub pretextul inventat şi inconsistent al lipsei “invitaţiilor în original” – s-a dorit, foarte probabil, şi o încercare de subminare a autorităţii primarului Dorin Chirtoacă. În acelaşi timp, acest act contravine în mod clar şi valorilor europene pe care, declarativ, autorităţile R. Moldova şi le asumă, iar cei care au decis acest act regretabil, ar face bine să înţeleagă că drumul R. Moldova spre Europa nu se construieşte cu astfel de ofense aduse unor cetăţeni români, se mai spune în documentul citat de Info-Prim Neo.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.