Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte, din care fac parte câteva zeci de organizații neguvernamentale, și-a relansat activitatea pentru a monitoriza campania electorală și alegerile parlamentare din toamnă.
Coaliția își desfășoară activitatea pe parcursul fiecărui ciclu electoral. Marți, 8 mai, la o conferință de presă la IPN, secretarul Coaliției, Polina Panainte, a spus că în ultima perioadă au loc tot mai multe activități care arată că partidele politice se pregătesc intens de campania electorală pentru alegerile din toamnă. De acea, această perioadă este una oportună pentru a începere monitorizarea procesului. A fost elaborat un nou regulament și o nouă cartă de activitate a Coaliției, conform noilor realități politice din Moldova. Activitatea Coaliției se va concentra pe patru domenii: monitorizarea proceselor electorale, monitorizarea comportamentului mass-media, activități de educație civică și electorală și activități orientate spre asigurarea dreptului la vot al tuturor cetățenilor.
Directorul executiv al Asociației pentru Democrație Participativă ADEPT, Igor Boţan, a declarat că organizația va monitoriza în ce măsură este respectată legislația electorală, drepturile electorale ale cetățenilor, cum funcționează organele electorale și cum sunt formate circumscripțiile electorale și secțiile de votare.
Directorul executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent, Nadine Gogu, a spus că trei ONG-uri vor monitoriza comportamentului instituțiilor de presă în timpul campaniei electorale. Totodată, vor fi desfășurate activități pentru a aminti jurnaliștilor cum trebuie să se comporte în timpul campaniilor electorale, să nu facă agitație electorală, să nu accepte ingerințe în activitate și să ofere tuturor șanse egale de promovare.
Consultantul Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare, Alina Andronache, a spus că va fi monitorizat modul în care are loc respectarea drepturilor electorale ale cetățenilor defavorizați în procesul electoral. Este vorba de dreptul studenților de a vota la locul de studii, dreptul de a fi ales în egală măsură atât pentru femei, cât și pentru bărbați, pentru tineri și persoane cu dizabilități, minorități etnice, persoane din diasporă etc.
Coordonatorul de programe al Asociației „Promo-LEX”, Nicolae Panfil, a amintit că asociația pe care o reprezintă a format o Misiunea de Observare, care va monitoriza campania electorală, activitatea concurenților electorali, finanțarea activităților electorale etc. „Cu toții în cadrul coaliției vom avea grijă ca să evaluăm și la final să avem opinii vizavi de procesul electoral. În ce măsură principiile de organizare a alegerilor au fost respectate și în ce măsură am avut alegeri libere, corecte, democratice, transparente etc.”, a spus Nicolae Panfil.
Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte este o entitate constituită din 35 organizații. Organizațiile membre fac apel către alte structuri să se alăture.