„Coada iepuraşului” – Cartea Anului
Treisprezece autori s-au învrednicit de premiile Salonului Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret, ediţia XIV-a, desfăşurat la Chişinău în perioada 21-25 aprilie. Premiul „Cartea Anului”, acordat de Ministerul Culturii, a revenit scriitorului Nicolae Rusu pentru cartea „Coada iepuraşului”, editura „Prut Internaţional”, transmite Info-Prim Neo.
Premiul „Ion Creangă”, pentru întreaga activitate în domeniul cărţii pentru copii, i-a fost înmânat lui Vasile Romanciuc. Iar pentru întreaga activitate în domeniul ilustraţiei de carte pentru copii, a fost premiat Lică Sainciuc – premiul „Igor Vieru”.
În baza deciziei Juriului copiilor, premiul „Simpatia Copiilor”, a fost înmânat scriitorului Arcadie Suceveanu, pentru cartea „Lumea ca o poveste”, editura „Silvius Libris”.
Premiul pentru poezie „Grigore Vieru”, i-a fost acordat lui Vasile Igna pentru cartea „Pisoi mai mari, mai mici şi un castel cu cinci pitici”, editura „Limes”, Cluj-Napoca.
Editura „Litera” s-a ales cu Premiul „Cea mai reuşită colecţie de carte pentru copii” pentru colecţia „Cele mai frumoase poveşti”.
Premiul „Cea mai reuşită ilustraţie de carte în original”, a revenit designului Olga Cazacu pentru ilustraţiile la cartea „Melcii nu citesc ziare” de Ianoş Ţurcanu, editura „Prut Internaţional”.
Pentru „Cea mai reuşită traducere din cartea pentru copii” au fost premiaţi Iurie Grecov – traducerea volumului „Великие румынские писатели” de Mihai Cimpoi şi Pr. Teoctist Caia – „Stareţul Ambrozie de la Optima” şi „Stareţul Nectarie de la Optima”, editura „Doxologia”, Iaşi.
Premiul pentru mass-media a fost obţinut de către Săptămânalul „Florile dalbe”.
Premii speciale au înmânat Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Ministerul Educaţiei, Comisia Naţională a Republicii Moldova pentru UNESCO, Primăria Chişinău, Biblioteca Naţională pentru Copii “Ion Creangă” etc.