CNVM a atenţionat Bursa de Valori a Moldovei despre mediatizarea insuficientă a activităţii sale

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a atenţionat Bursa de Valori a Moldovei (BVM) despre mediatizarea insuficientă a activităţii sale. În cadrul şedinţei din săptămâna curentă, preşedintele CNVM, Dumitru Ursu, a menţionat că pentru perspectivele dezvoltării BVM este necesară colaborarea cu instituţiile similare din alte ţări întru preluarea experienţei, precum şi optimizarea structurii personalului scriptic şi a consiliului de administraţie în vederea consolidării activităţii manageriale a BVM. Aceste obiecţii au fost formulate BVM în urma unui control efectuat de CNVM la BVM, în perioada 1 ianuarie 2003 – 1 august 2006. Atât conducerea CNVM, cât şi cea a BVM au convenit ca pentru redresarea situaţiei sunt necesare modificări la nivel legislativ. În acest context, preşedintele CNVM a remarcat că proiectul Legii privind modificarea şi completarea Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare, elaborat recent, conţine clauze care vizează şi activitatea bursieră în R. Moldova. Proiectul respectiv este propus spre examinare publicului larg fiind plasat pe pagina oficială a CNVM (www.cnvm.md).

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.