În 5 raioane şi în municipiul Bălţi au fost create organizaţii teritoriale ale patronatelor sau au fost consolidate organizaţiile existente, în cadrul unui proiect cu genericul – „Dialogul social local pentru o mai bună guvernare a pieţei muncii în Republica Moldova”, derulat de Confederaţia Naţională a Patronatului din Republica Moldova (CNPM) timp de 3 ani. Proiectul va continua în anul viitor în alte 3 raioane, transmite IPN.
În cadrul unei mese rotunde la care s-au făcut totalizările proiectului, preşedintele CNPM, Leonid Cerescu, a comunicat că iniţiativa a fost lansată în 2011 şi a avut drept scop consolidarea dialogului social la nivel teritorial, prin crearea şi întărirea capacităţilor comisiilor teritoriale pentru consultări şi negocieri colective în raioanele Cahul şi Edineţ, şi în municipiul Bălţi. După ce impactul proiectului s-a dovedit a fi pozitiv, comisiile au continuat activitatea. Dar s-a constatat că activitatea acestor comisii nu va fi cu adevărat viabilă dacă unul dintre parteneri este mai slab şi mai puţin organizat – această parte fiind patronatele.
Începând cu 2012, proiectul a avut ca obiectiv crearea organizaţiilor patronale teritoriale în Cahul, Bălţi şi Edineţ, precum şi în alte 3 raioane selectate ulterior – Cimişlia, Căuşeni şi Soroca. Leonid Cerescu a spus că a fost un lucru deloc uşor înregistrarea organizaţiilor teritoriale, atât din cauza organizării membrilor, cât şi a comportamentului Ministerului Justiţiei. În 2013 în proiect a fost inclus şi raionul Hânceşti. Preşedintele CNPM a mai remarcat că patronatele trebuie să se consolideze, deoarece un patron de unul singur nu poate reprezenta un sector, iar autorităţile doresc să afle poziţia tuturor angajatorilor.
Coordonatorul proiectului, Iulia Drumea, a comunicat pentru IPN că provizoriu, în anul 2014, se preconizează includerea în proiect a raioanelor Străşeni, Orhei şi Sângerei. Proiectul a fost implementat cu sprijinul Organizaţiei Internaţionale a muncii şi cu susţinerea financiară a Guvernului Norvegiei.
Petru Chiriac, vicepreşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, prezent la masa rotundă, a specificat că este benefică o consolidare a organizaţiilor teritoriale patronale deoarece deciziile corecte se iau când toţi partenerii dialogului social se implică.
Oxana Lipcanu, coordonator naţional al Organizaţiei Internaţionale a Muncii, a menţionat că OIM depune eforturi pentru a aşeza la negocieri patronatele, sindicatele şi autorităţile, iar această politică de eficientizare a dialogului social se aplică la nivel mondial.
Sergiu Moraru, şef al Direcţiei Raporturi de Muncă şi Parteneriat Social din cadrul Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, a apreciat că, până acum, lipsa organizaţiilor patronale teritoriale era unul din cele mai mari obstacole în menţinerea dialogului social la nivel local.
Directorul adjunct al Inspectoratului de Stat al Muncii, Igor Ciloci, a spus că o consolidare a organizaţiilor patronale la nivel local va duce la respectarea legislaţiei muncii şi la o pace socială, deoarece acolo unde nu există dialog social se încalcă regulile, se întârzie salariile, iar patronii şi salariaţii continuă activitatea la negru.
În cadrul proiectului au fost organizate mai multe ateliere de muncă pentru patroni, unde aceştia au învăţat cum să se organizeze. De asemenea, au fost elaborate ghiduri referitor la legislaţie, sistemul de impozitare, asigurarea disciplinei muncii, acte juridice şi altele. Proiectul a susţinut şi elaborarea paginilor de internet pentru CNSM şi patronatele ramurale, urmează ca acestea să fie completate cu informaţia organizaţiilor teritoriale patronale.