CNPF nu are mecanisme de prevenire a spălării de bani, audieri

Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF) nu are un mecanism de prevenire a cazurilor de spălare de bani. Acestea sunt concluziile Comisiei economie, buget şi finanţe după ce a audiat, luni, timp de circa două ore, conducerea instituţiei respective în contextul recentelor acuzaţii de raider. Deşi o parte dintre membrii Comisiei spun că CNPF nu a acţionat prompt pentru a stopa tranzacţiile frauduloase, deputaţii din opoziţie sunt de părere că întreaga situaţie are în spate reglările de conturi care există între membrii AIE, transmite Info-Prim Neo. Preşedintele comisiei, deputatul Veaceslav Ioniţă (PLDM), a declarat că CNPF nu are un mecanism de depistare şi contracarare a atacurilor de raider, nu urmăreşte piaţa, nu informează Comitetul de Stabilitate Financiară şi nu acţionează în niciun fel. „Lipseşte un mecanism în ceea ce priveşte piaţa extrabursieră. Patru din cinci tranzacţii au avut loc pe piaţa extrabursieră şi acum trebuie să urmărim cu gura căscată că ceva se întâmplă fără a putea interveni. Cel mai grav este că CNPF are un buget sub aproape 5 milioane de lei şi întrebarea noastră este cu ce se ocupă instituţia. În cazul atacului de raider noi nu avem niciun mecanism pus la punct pentru a le a depista”, a declarat preşedintele Comisiei economie, buget şi finanţe a Parlamentului. Deputatul a spus că la următoarea şedinţă va fi pregătit un raport de informare pentru plenul Parlamentului, care va decide ce se va întâmpla cu CNPF. Aurica Doina, membru al Consiliului de Administraţie a CNPF, a declarat că a întreprins toate măsurile pentru a suspenda aceste tranzacţii. „CNPF nu susţine declaraţiile care au fost făcute anterior de către deputaţi. Problema respectivă a fost generată de către instanţele judecătoreşti şi la baza acestor tranzacţii au stat actele emise de către instanţele judecătoreşti şi cerinţele executorii ale executorilor judecătoreşti, care are un caracter obligatoriu de executare”, a spus Aurica Doina. Deputatul Valeriu Guma (PDM), membru al comisiei, a spus că, după ce va fi examinată situaţia, se vor face modificări în legislaţie pentru a oferi mai multe posibilităţi de combatere a escrocheriilor. Deputatul Igor Dodon (PCRM), de asemenea membru al comisiei, a declarat că asistăm la reglări de conturi, care nu au existat acum trei ani. „AIE, având toate structurile de stat în subordine, având majoritatea în Parlament, putea în orice moment să stopeze orice încercare de a distorsiona piaţa bancară. Ei nu au făcut acest lucru pentru că nu au dorit şi din această cauză pierdem noi, cetăţenii simpli. Pierdem investitorii străini. Este de vină AIE şi algoritmul politic, care nu permite să fie luate decizii eficiente”, a spus parlamentarul. Conducerea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare a mai fost audiată la începutul săptămânii trecute, pe 13 septembrie, după ce, pe 5 septembrie, prim-ministrul Vlad Filat a declarat că patru bănci au fost supuse atacului raider.
  • aurica doina despre cnpf.mp3
  •     0
  •   
  • veaceslav ionita despre audieri.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.