CNAS punctează realizările anului 2023

Compania Națională de Asigurări în Medicină punctează realizările anului 2023 și spune că acestea au fost posibile datorită achitării conștiincioase de către cetățeni a primei de asigurare medicală obligatorie, transmite IPN.

Unul dintre proiectele derulate constă în elaborarea Sistemului informațional automatizat „eRețeta pentru medicamente și dispozitive medicale compensate”. Rețeta electronică va simplifica procesul de prescriere și eliberare a produselor farmaceutice compensate. Lansarea acesteia urmează să aibă loc în primele luni ale anului viitor.

O altă realizare pe care o menționează CNAM se referă la extinderea cu opt denumiri comune internaționale a listei de medicamente compensate, dar și includerea a noi dispozitive medicale în lista celor compensate.

Serviciile medicale de înaltă performanță au fost realizate în premieră în anul 3023 prin intermediul Sistemului informațional „Raportarea și evidența serviciilor medicale”. Datorită acestui sistem, persoanele asigurate pot face programare în regim online la serviciile medicale de înaltă performanţă prin libera alegere a prestatorului.

Totodată, a fost înlesnit accesul pacienților oncologici la serviciile de înaltă performanță, în special în cazul celor cărora le-au fost depistate pentru prima dată maladii oncologice. CNAM a preluat programarea pacienților oncologici la investigațiile costisitoare. În așa mod, a fost redus de la câteva săptămâni la 3-4 zile timpul de așteptare la aceste servicii.

În 2023 a fost lărgită și aria de acoperire a populației cu asigurare medicală. Pentru a susține sănătatea mamelor și a copiilor în primele etape ale vieții, lista de persoane asigurate de către Guvern a fost completată cu o nouă categorie – mamele neangajate care își îngrijesc copiii până la vârsta de doi ani.

Pentru persoanele care achită prima de asigurare medicală în sumă fixă termenul de valabilitate a statutului de asigurat a fost prelungit cu o lună, până la 31 ianuarie a anului următor. În așa mod, acești cetățeni vor avea acces la serviciile medicale acoperite de asigurarea medicală obligatorie și în primele zile ale anului, perioadă în care sunt mai multe sărbători sau zile de odihnă.

CNAM mai precizează că a investit pe parcursul anului 25 de milioane de lei în renovarea a 22 de instituții medicale. Banii au fost direcționați din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al companiei.

Pentru profilaxia și prevenirea bolilor, CNAM a achiziționat 200 de mii de doze de vaccin antigripal, 12 mii de seturi de vaccin antirabic, 37 de mii de doze de imunoglobulină antirabică și opt mii de doze de vaccin contra hepatitei virale B. De asemenea, au fost finanțate mai multe programe de screening și au fost implementate  proiecte de profilaxie și prevenire a riscurilor de îmbolnăvire în diferite domenii, precum HIV/SIDA sau tuberculozei.

Pentru anul 2024 prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în valoare monetară se menține la nivelul anului 2023 și va constitui 12 636 de lei. Prima de asigurare medicală obligatorie în formă procentuală din salariu şi din alte recompense este păstrată la nivel de 9%.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE