Conducerea autorităţilor centrale manifestă, în mare parte, deschidere la implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie, însă subalternii prezintă reticenţă, a comunicat Vitalie Verebceanu, şeful Direcţiei anticorupţie a Centrului Naţional Anticorupţie, la şedinţa ordinară a Grupului de monitorizare a implementării strategiei, transmite IPN.
Vitalie Verebceanu a povestit cum angajaţii CNA au fost abordaţi indecent de către un angajat al Direcţiei juridice a Ministerului Sănătăţii când acestuia i s-a cerut să implementeze strategia. CNA a sesizat conducerea ministerului să ia atitudine faţă de acest caz.
La 16 mai, prin Hotărârea Parlamentului, a fost aprobat Planul de Acţiuni pe anii 2014-2015 pentru implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie. Costurile aferente vor fi acoperite în proporţie de 82%din contul bugetului autorităţilor publice, iar alte 18% din acţiuni se vor realiza cu sprijinul oferit prin intermediul proiectelor de asistenţă, implementate fie de ONG-uri, fie de către autorităţi.
CNA a iniţiat procesul de evaluare a riscurilor în cadrul sistemului de ocrotire a sănătăţii, capitolul „plăţi informale”; sistemului penitenciar; Poliţiei de Frontieră şi în cadrul Armatei Naţionale. Cât ţine de examenele de bacalaureat, angajatul CNA a spus că şi în acest an au parvenit sesizări privind actele şi tentativele de corupţie. Dar informaţiile vor fi făcute publice mai târziu, după sintetizarea lor.