CMF nr. 2 a primit un ultrasonograf de performanță înaltă, cu suportul Japoniei

Centrul Medicilor de Familie nr. 2 al IMSP AMT Botanica din capitală a fost dotat cu un ultrasonograf de performanță înaltă, datorită unui grant acordat de Guvernul Japoniei. Echipamentul a fost achiziționat prin intermediul Programului de granturi pentru Securitate Umană „Kusanone”, transmite IPN.

Director IMSP AMT Botanica, Marina Golovaci, a menționat că acordul pentru implementarea proiectului a fost semnat acum un an. Costul aparatului este de 1,6 milioane lei, dintre care 1,4 milioane de lei sunt acordați în cadrul proiectului, iar suma de 200 de mii de lei a fost contribuția instituției medicale. Potrivit ei, noul utilaj poate fi utilizat fără contraindicații – pentru copii, gravide, persoane cu patologii și cu contraindicații pentru alte tipuri de investigații. Responsabila a mai spus că dotarea cu noul echipament va permite majorarea numărului de investigații de la 5 mii la 8 mii anual.

Rodica Cheptonar, medic USG, a declarat că acest utilaj performat permite examinarea pacienților cu ajutorul tehnicii doppler, sonoelastografia etc. „Aceste metode ajută în diagnosticarea mai eficientă a pacienților. Sonoelastografia, de exemplu, ne ajută foarte mult în diagnosticarea pacienților în privința diferențierea tumorilor maligne de benigne. Pacienții deja au acces la aceste metode, fiind foarte mulțumiți”, a mai spus doctorul.

„Vreau să le mulțumesc tuturor cadrelor medicale. Le datorăm cu toții atât de mult profesioniștilor din domeniul medical pentru devotamentul lor altruist de a salva viețile oamenilor și de a-i ajuta să se recupereze după accidente și boli”, a declarat ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Yamada Yoichiro, la ceremonia de finalizare a proiectului.

Ambasadorul a mai spus că Japonia este partenerul Moldovei în domeniul medical și al sănătății de mulți ani. De anul trecut se lucrează la un nou proiect substanțial care va spori capacitățile țării. „Guvernul japonez este mândru să lucreze cu dumneavoastră și continuă să facă acest lucru pe parcursul călătoriei către aderarea la Uniunea Europeană”, a mai spus Yamada Yoichiro.

Prezentă la eveniment, viceprimarul capitalei, Angela Cutasevici, a declarat că suportul Guvernului Japoniei este foarte important, mai ales pe timpul crizelor din ultimii ani. Și pentru a depăși crize, cum a fost cea pandemică, sunt necesare instrumentele care ajută la diagnosticarea rapidă a pacientului și acordarea asistenței necesare pentru a salva vieți.

Programul de granturi pentru securitate umană „Kusanone” a fost lansat în Moldova în anul 2008. Până în prezent, Japonia a oferit finanțare nerambursabilă în sumă de circa 7 milioane de dolari pentru peste 80 de proiecte în domeniile educației, sănătății și utilităților publice.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE