CMC va rectifica bugetului capitalei pentru anul curent

Consilierii locali vor discuta în şedinţa de joi, 15 mai, subiectul ce se referă la rectificarea bugetului municipal Chişinău pe anul 2008 din contul soldurilor de mijloace băneşti constituite în urma executării bugetului municipal în anul 2007, transmite Info-Prim Neo. De asemenea, în cadrul şedinţei, şefa Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport (DGETS), Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, va propune aleşilor locali să examineze problema organizării odihnei elevilor în vara anului 2008. Consilierii municipali vor analiza şi situaţia obiectului nefinalizat „Gara Nord” fiind posibilă o eventuală transmitere a acestuia la balanţa Ministerului Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor. Pe ordinea de zi a CMC mai figurează subiectul cu privire la recepţionarea şi transmiterea la balanţă a obiectului „Amenajarea complexă a teritoriului pieţei şi scuarului Teatrului Naţional de Operă şi Balet” din mun. Chişinău.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.