CMC se întruneşte joi în şedinţă

Consiliul municipal Chişinău se întruneşte joi, 29 octombrie, în şedinţă. O dispoziţie în acest sens a fost semnată de către primarul capitalei, transmite IPN.

Secretarul CMC, Valeriu Didencu, a declarat, luni, la şedinţa operativă de la Primărie, că pe ordinea de zi a şedinţei CMC figurează peste 50 de chestiuni. Iniţial au fost propuse mai multe chestiuni însă, la solicitarea consilierilor din alianţa majoritară pro-europeană, o parte din ele au fost retrase pentru examinare suplimentară.

Printre chestiunile care urmează a fi examinate în şedinţa de joi, se numără atribuirea unui mandat de consilier în CMC. Este vorba despre liberalul Mihai Roibu, care vine să-l înlocuiască pe Gheorghe Galbura. Aleşii locali urmează să examineze şi să aprobe Regulamentul privind constituirea şi funcţionarea Consiliului municipal Chişinău. La fel, urmează să examineze mersul executării bugetului municipal pe semestrul I al anului 2015, dar şi chestiuni cu privire a componenţa unor comisii.

Pe ordinea de zi a fost inclusă şi o chestiune cu privire la atribuirea numelui lui Eugen Doga unei străzi din capitală, dar şi atribuirea numelui lui Constantin Tănase unei străzi. La fel, urmează a fi examinată chestiunea cu privire la edificarea plăcii comemorative „Leonida Lari”, dar şi un şir de chestiuni funciare.

Şedinţa va începe la ora 10.00.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE