Consiliul municipal Chişinău se convoacă joi, 3 septembrie, în şedinţă, începând cu ora 10.00, transmite IPN.
Pe ordinea de zi figurează stabilirea componeneţei numerice şi nominale a comisiilor permanente, constituirea Comisiei pentru distribuirea mijloacelor financiare ale Fondului de rezervă al municipiului Chişinău şi a Comisiei pentru atestarea şi autorizarea reprezentanţilor municipiului Chişinău în entităţile economice. De asemenea, urmează a fi stabilită componenţa nominală a Consiliului de administraţie al Fondului municipal Chişinău de susţinere a populaţiei şi a Comisiei municipale de privatizare a fondului de locuinţe.
Este de menţionat că până în prezent nu a fost anunţată o majoritate în CMC. Fracţiunea Partidului Liberal, cea a Blocului electoral „PPEM – Iurie Leancă”, 2 consilieri liberal-democraţi şi unul democrat discută pe marginea unui acord de constituire a unei coaliţii. Reprezentanţii celor 4 formaţiuni ar avea 26 de voturi în CMC în cazul formării alianţei.
După alegerile din 14 iunie, în Consiliul municipal Chişinău Partidul Socialiştilor deţine 19 mandate, Partidul Liberal – 17 mandate, iar Blocul electoral „PPEM – Iurie Leancă” – 6 mandate. Partidul politic „Partidul Nostru” a obţinut 3 mandate, Partidul Comuniştilor – 3 mandate, Partidul Liberal Democrat – 2 mandate, iar Partidul Democrat – 1 mandat.