CMC anunţă concurs public pentru adjudecarea dreptului de organizator al licitaţiilor şi concursurilor funciare în capitală
Consiliul municipal Chişinău (CMC) anunţă concurs public pentru delegarea funcţiilor de organizare şi desfăşurare a licitaţiilor şi concursurilor funciare în municipiul Chişinău, transmite Info-Prim Neo cu referire la serviciul de presă al primăriei mun. Chişinău.
Potrivit deciziei CMC, la concurs pot participa persoane juridice care dispun de licenţă în domeniul respectiv, personal specializat şi practică în domeniul organizării şi desfăşurării licitaţiilor.
Ofertanţii vor trebui să prezinte copia licenţei pentru domeniul respectiv, autentificată notarial, oferta tehnică şi financiară, copia certificatului înregistrări de stat, copia autentificată a statutului. La fel, este necesară şi dovada achitării integrale a obligaţiilor fiscale, care la data concursului trebuie să aibă o vechime de cel mult 2 luni, precum şi actele privind identitatea şi împuternicirile persoanei din partea ofertantului.
Ofertele se vor închide în plicuri sigilate (separat oferta tehnică şi oferta financiară) amplasate într-un plic comun, la fel sigilat, cu specificarea: „Comisiei de concurs”. Oferta financiară va conţine preţul organizării licitaţiilor şi concursurilor funciare, exprimat în procente din diferenţa de preţ final - preţ iniţial al loturilor (drepturilor) adjudecate.
Termenul limită de depunere a ofertelor este data de 2 februarie curent, ora 10.00, la sediul Direcţiei funciare a Direcţiei generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare (str. Veronica Micle, 10, bir.5). Deschiderea ofertelor va avea loc la 3 februarie 2010, ora 10.00, la sediul Primăriei mun. Chişinău.