CMC a respins proiectul fracţiunii PSD de acordare în mod automat a compensaţiilor la termificare

Consiliul municipal Chişinău (CMC) a respins marţi, 17 februarie, cu 21 de voturi, proiectul fracţiunii Partidului Social-Democrat de acordare în mod automat a compensaţiilor la termificare pentru unele categorii de populaţie, transmite Info-Prim Neo. PSD a propus ca municipalitatea să ofere compensaţii în mod automat pentru pensionarii cu venit mai mic de 1450 lei, dar şi persoanelor care fac parte din cele 11 categorii beneficiare de compensaţii din partea statului. Alexandru Tănase, liderul fracţiunii liberal-democrate, a declarat că propunerea PSD nu este echitabilă, întrucât multe dintre persoanele care beneficiază compensaţii de la stat au venituri mai mari de 1450 lei. „Regulamentul pentru acordarea compensaţiilor la căldură aprobat în anul 2008 este unul bun, dar trebuie să verificăm de ce nu funcţionează şi de ce oamenii nu prezintă documentele pentru a primi compensaţii”, a spus Tănase. Pe de altă parte, Eduard Muşuc, demis recent din funcţia de preşedinte al CMC, spune că regulamentul pentru compensaţii la căldură aprobat la 25 septembrie 2008, nu este funcţional şi crează multe probleme persoanelor beneficiare, deoarece acestea sunt nevoite să facă rost de foarte multe acte. „Din acest considerent, până acum doar 5 mii de potenţiali benefeciari de compensaţii au depus documentele necesare”, a mai spus Muşuc. CMC a decis să creeze o comisie care să examineze motivul pentru care nu funcţionează regulamentul aprobat în septembrie. Municipalitatea acordă compensaţii la căldură familiilor venitul cărora este mai mic de 1450 lei per membru. Solicitanţii de compensaţii trebuie să depună la preturi şi întreprinderile municipale de gestionare a fondului locativ un pachet de documente care le confirmă situaţia materială precară.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.