CMC a repartizat terenurile pe care vor fi construite locuinţe sociale în baza parteneriatului public-privat
Consiliul municipal Chişinău (CMC) a stabilit loturile de pământ care vor fi scoase la licitaţie pentru construcţia caselor de locuit pentru persoanele din categoriile social-vulnerabile şi pentru bugetari. Proiectele în cauză vor fi realizate în baza parteneriatului public-privat, transmite Info-Prim Neo.
Direcţia generală arhitectură, urbanism şi relaţii funciare a propus CMC pentru aprobare 8 loturi de pământ pentru proiectarea şi construcţia blocurilor locative pentru angajaţii Universităţii de Stat de Educaţie Fizică şi Sport, ai Academiei de Studii Economice, ai Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie şi pentru persoanele cu venituri modeste, inclusiv.
Terenurile în cauză sunt pe străzile Ialoveni, Trifan Baltă, Doina, Ion Dumeniuc, Nicolae Milescu-Spătaru, Titulescu, Studenţilor şi Testemiţanu.
Contractele de parteneriat public-privat vor fi semnate din partea autorităţilor locale de primarul general, dar partenerul privat va fi selectat de o comisie specială, aprobată de CMC, din care fac parte viceprimarul Nistor Grozavu, consilierii municipali Pavel Caba, Ghenadie Dumanschi, Vadim Cojuşneanu, Regina Apostolova, Mihai Severovan, reprezentanţi ai serviciului juridic, ai Direcţiei construcţii capitale, Direcţiei generale finanţe şi altele.
Potrivit arhitectului-şef al municipiului, Vlad Modârcă, apartamentele vor putea fi procurate prin credite ipotecare. Listele beneficiarilor vor fi perfectate în baza cererilor persoanelor luate la evidenţă de către preturile de sector şi direcţiile de proful (sănătate, educaţie, asistenţă socială etc.).