CMC a desemnat candidaturile pentru membrii Consiliului electoral al circumscripţiei electorale municipale Chişinău
Consiliul municipal Chişinău a desemnat joi, 15 iunie, candidaturile pentru funcţia de membri ai Consiliului electoral al circumscripţiei electorale municipale Chişinău.
Aceştia sunt Victor Puiu şi Ion Dorogoi (membri de bază), şi Tamara Roşca şi Iuliana Rotari (membri suplianţi), transmite Info Prim Neo.
„A fost mai mult o procedură tehnică până la urmă, alegându-se doi membrii de bază cu drepturi depline, dar şi două persoane supliante, în cazul în care cei de bază nu îşi vor putea exercita funcţiile”, a declarat preşedintele CMC, Ghenadie Dumanschi.
Candidaturile votate vor fi prezentate Comisiei Electorale Centrale pentru constituirea ulterioară a Consiliului electoral al circumscripţiei electorale municipale nr. 1 Chişinău.
În conformitate cu legislaţia electorală, candidaturile a doi membri ai Consiliului electoral de circumscripţie de nivelul doi se propun de către judecătorie sau de Curtea de Apel, candidaturile altor doi membri – de către consiliile locale de nivelul doi şi Adunarea Populară a Găgăuziei. Consiliul municipal Chişinău desemnează candidaturile pentru membrii Consiliului electoral al circumscripţiei electorale municipale nr. 1 Chişinău.