Aleşii locali din Consiliul municipal Chişinău (CMC) nici de această dată nu au convenit asupra comisiilor permanente. PCRM, care este fracţiune majoritară, pretinde să aibă preşedenţia în şase din şapte comisii, iar PL şi PLDM insistă, la rândul lor, că ar fi echitabil să le revină şi lor câte o comisie, transmite Info-Prim Neo. Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, spune că din cele şapte comisii permanente trei sunt considerate mai importante. Zilele trecute, s-a ajuns la o înţelegere cu PCRM ca fiecare fracţiune să aibă majoritatea în una din aceste trei comisii. Preventiv s-a stabilit că fracţiunii PCRM îi va reveni Comisia pentru construcţii, arhitectură şi resurse funciare, PL − Comisia pentru buget, economie, finanţe, patrimoniu public local, problemele suburbiilor şi agriculturii şi PLDM − Comisia juridică, pentru ordinea publică şi activitatea administraţiei publice locale. Înţelegerea trebuia confirmată în această dimineaţă, înainte de şedinţa CMC, lucru care nu s-a întâmplat. Replicile acide între partidele AIE şi PCRM au însoţit şedinţa CMC chiar de la început. În sală şi-au făcut prezenţa şi cei trei comunişti, Igor Dodon, Zinaida Greceanîi şi Ion Ciobanu, ale căror mandate de consilieri au fost ridicate la şedinţa trecută. Dorin Chirtoacă l-a luat peste picior pe Igor Dodon, spunându-i că nu e bine să lipsească de la şedinţa Parlamentului. În replică, deputatul i-a spus că şedinţele CMC sunt publice şi că are dreptul să fie prezent, îndemnându-l pe primar să nu fie atât de zâmbăreţ. „Nu zâmbiţi aşa dulce, nu vă grăbiţi, vedeţi că nimeni nu vrea să se mărite cu dvs.?”, i-a spus Igor Dodon primarului. Dorin Chirtoacă, la rândul său, i-a acuzat pe comunişti că mereu nu au argumente şi că răspund doar cu lovituri sub centură. După ce s-au certat mai bine de o oră, aleşii locali au decis să i-a o pauză pentru a discuta componenţa comisiilor de specialitate. După o oră, Dorin Chirtoacă a declarat că fracţiunea PCRM a solicitat încă o pauză, până pe 3 noiembrie.