Moldova Agroindbank, urmată de Mobiasbancă și Moldindconbank se clasează în topul băncilor comerciale cu cele mai bune performanțe. De asemenea, pe fundalul unor performanțe sporite, banca ProCreditBank și BC BCR Chișinău înregistrează un avans consistent față de lunile precedente. Topul a fost realizat în urma aplicării metodologiei clasamentului performanței bancare, la sfârșitul lunii iunie 2018, de către experții Centrului analitic independent Expert-Grup, transmite IPN.
Experții menționează că la nivelul indicatorilor generați pe compartimente specifice, băncile cu cea mai solidă bază de capital în raport cu activele sunt: BCR Chișinău, Eximbank și „EuroCreditBank”. Băncile cu cel mai mare volum de active lichide: „Victoriabank”, Eximbank și BCR Chișinău. Băncile cu cele mai calitative active: „FinComBank”, BC „Mobiasbanca” și „EuroCreditBank”. Băncile cu cea mai mare rentabilitate a capitalului: „Moldindconbank”, „Mobiasbanca” și „Moldova-Agroindbank”, iar băncile cu cea mai mare cotă de piață după portofoliul de credite: „Moldova-Agroindbank”, „Moldindconbank” și „Mobiasbanca”.
Expert-Grup conchide că la sfârșitul lunii iunie a anului 2018, sectorul bancar în continuare tinde a fi caracterizat de un exces de lichiditate. Principalii indicatori financiari și prudențiali înregistrează valori ridicate, atât la nivel agregat cât și, în cele mai multe cazuri, și la nivel individual.
Suficiența capitalului ponderat la risc rămâne la un nivel de peste 30% pe întreg sectorul bancar, fapt ce determină o rezervă suficientă de fonduri pentru gestionarea unor eventuale șocuri. Lichiditatea băncilor rămâne mult peste limitele reglementate, dar și cele recomandate de practica bancară, fapt ce amplifică apariția unor costuri de oportunitate din ce în ce mai mari. Chiar și așa, băncile acumulează continuu profit, în baza unei marje bancare consistente, a unor diferențe pozitive de curs valutar și utilizând activ instrumentele de politică monetară (în special Certificatele Băncii Naționale).
La jumătatea anului 2018, profitul acumulat de bănci se cifrează la circa 936 de milioane de lei, fiind influențat negativ de pierderile calculate de o singură bancă (BC Eximbank, -17,5 milioane de lei urmare pierderilor înregistrate în primele luni ale anului, ulterior profitabilitatea lunară a acesteia revenind pe trend pozitiv).
Activitatea de creditare înregistrează o ușoară dinamizare, dar insuficientă pentru ameliorarea funcției de intermediere a băncilor. Volumul creditelor noi acordate tinde să fie în creștere atât pentru cele, în lei cât și pentru cele în valută. Cu o contribuție din ce în ce mai mare a creditelor de consum caracteristice persoanelor fizice, la sfârșitul lunii iunie anul curent, stocul total de credite înregistrează valoarea de 33,2 miliarde de lei. Stocul de credite acordate persoanelor fizice pentru procurarea sau construcția imobilului înregistrează o creștere de la începutul anului cu aproximativ 400 de milioane de lei, aducând în prim-plan primele rezultate ale programului „Prima casă”. Urmare a creșterii ritmului de credite noi acordate și reducerii volumului de credite neperformante, ponderea celor din urmă înregistrează la sfârșitul lunii iunie, nivelul de 14,7%, oscilând în limitele 6 – 35% în funcție de bancă.