Este lansată licitația pentru reabilitarea arenei principale a Circului din Chișinău. Este vorba de prima etapă a procesului de renovare a edificiului cultural. Lucrările vor fi finanțate de UE prin Programul Susținerea Măsurilor de Consolidare a Încrederii, prin care sunt finanțate proiecte de reabilitare a unor obiecte de patrimoniu pe ambele maluri ale Nistrului. Finanțarea se va efectua prin Oficiul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) din Republica Moldova, a informat Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova pe pagina sa de pe o rețea de socializare, transmite IPN.
Companiile interesate să participe la proiect sunt invitate să acceseze documentele pentru licitație și cerințele față de candidați. Ofertele pot fi depuse doar prin intermediul sistemului de licitație electronică până la data de 18 octombrie 2021, 16:30 (GMT+3).
Edificiul Circului din Chișinău este un local construit în perioada sovietică, a anilor 1973-1981, și prevăzut special pentru reprezentații de circ. Sala de spectacole, cu 1900 locuri dispuse în amfiteatru, are o arenă cu diametrul de 13 m. Cupola este demontabilă. Circul mai dispune și de un manej de repetiții, camere pentru artiști și personalul de serviciu, încăperi speciale pentru animale, un punct veterinar. În jurul sălii de reprezentații se întinde un foaier în semicerc, înzestrat cu picturi murale în tehnică encaustică și terase de vară ce deschid o vedere asupra orașului. În opinia unor specialiști în arhitectură urbană, clădirea Circului reprezintă valoare arhitecturală deosebită.
Circul se află în reparație încă din 2004, dar progrese semnificative în restaurarea lui nu au fost înregistrate până în prezent.