Citadela etniilor în 18 septembrie
Cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Etniilor, cu genericul „Unitate prin diversitate”, va întruni reprezentanţii a 48 de comunităţi etnice din Republica Moldova. Grădina Publică „Ştefan cel Mare” din capitală se va transforma duminică, 18 septembrie, într-un oraş multinaţional de cântec, dans, expoziţii de lucrări plastice, cărţi şi lucrări de artizanat, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit şefei Direcţiei social-umanitare, relaţii interetnice din cadrul Primăriei Chişinău, Nina Stratulat, pe parcursul întregii zile reprezentanţii celor peste 70 de organizaţii etnoculturale din republică vor prezenta publicului larg cultura şi tradiţiile naţionale. „În fiece an avem tot mai multe organizaţii care doresc să participe la acest festival, astfel se profilează un interes pentru dorinţa de a-şi promova propriile tradiţii, obiceiuri şi cultura statelor de unde provin”, a spus Nina Stratulat.
Deschiderea oficială a Festivalului Etniilor va avea loc în scuarul Europei, la ora 10.30. Pe scena instalată în preajma havuzului urmează să aibă loc un concert susţinut de formaţiile etnofolclorice din capitală. Cei care vor veni la festival vor putea vizita în paralel şi expoziţiile amenajate pe aleile Grădinii Publice.
Festivalul Etniilor este la cea de-a XI-a ediţie şi se încadrează în programul acţiunilor consacrate aniversării a 20-a de la Proclamarea Independenţei Republicii Moldova şi de la fondarea Biroului Relaţii Interetnice. Tradiţional Festivalul Etniilor este organizat în a treia duminică a lunii septembrie.