Circulația mijloacelor de transport de mare tonaj pe străzile din municipiul Chișinău, cu îmbrăcămintea rutieră din beton asfaltic, este interzisă în zilele cu temperaturi caniculare, de peste 30˚C. Restricțiile vizează vehiculele care depășesc 20 de tone. Intervalul de limitare a deplasării este între orele 10.00 și 20.00. Despre aceasta a anunțat șeful Direcției generale mobilitate urbană, Vitalie Mihalache, la ședința serviciilor municipale, transmite IPN.
Vitalie Mihalache a spus că este solicitată implicarea inclusiv a Inspectoratului Național de Securitate Publică și tuturor autorităților competente, în special Agenției Naționale Transport Auto, pentru a supraveghea circulația neautorizată a transportului greu pe drumurile acoperite cu mixtura asfaltică pe teritoriul orașului Chișinău.
Șeful Direcției a precizat că această normă este instituită pentru a nu a admite degradarea învelișului asfaltic, care ulterior necesită investiții imense din partea municipalității pentru restabilirea zonelor afectate.