Circulaţia transportului în centrul capitalei a fost din nou blocată

Pensionarii au blocat miercuri, 30 septembrie, ca şi în ziua anterioară, circulaţia transportului pe bulevardul Ştefan cel Mare. Ei declară că vor face acelaşi lucru şi în zilele următoare, până când aleşii locali vor anula noile tarife pentru transportul public, notează Info-Prim Neo. Aproape 2 mii de persoane participă la proteste. Spre deosebire de prima zi, astăzi în faţa Primăriei au venit mai mulţi dintre cei care consideră că majorarea recentă a tarifelor este justificată. Aceştia nu au însă acces la microfonul protestatarilor, dar încearcă să poarte discuţii cu aceştia. Cele două tabere discută despre raportul dintre salarii, pensii – preţuri la produse şi servicii, termificare, necesitatea reparării acoperişurilor blocurilor de locuit, introducerii unor rute noi în transportul municipal etc. În timp ce în unele dintre grupurile formate se discută calm, în altele, dezbaterile sunt însoţite de strigăte şi înjurături. „Stomacele noastre nu sunt mai mici decât ale lor”, „Ei au majorat tarifele pentru a avea de unde-şi mări salariile”, „Sunt nişte trădători”, „Să-şi ia lor compensaţiile de 70 lei, nouă să ne dea abonamente” – strigă pensionarii în faţa Primăriei. Pentru ora 16.00 a fost planificată şedinţa Consiliului municipal Chişinău. Aleşii locali urmează să discute Regulamentul cu privire la compensaţiile individuale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.