Circa 500 de troleibuze și autobuze sunt echipate cu dispozitive bactericide

Aproximativ 500 de troleibuze și autobuze exploatate de Regia Transport Electric Chișinău și Parcul Urban de Autobuze au fost echipate cu dispozitive bactericide ce purifică aerul și combat răspândirea infecțiilor respiratorii. Este vorba despre o inițiativă susținută financiar de Uniunea Europeană în cadrul proiectului „MOVE IT like Lublin”, transmite IPN.

Distribuirea gratuită a echipamentelor bactericide are loc în două etape. În anul 2022 a fost furnizat primul lot din 682 de astfel de echipamente. Recent, a fost finalizată instalarea altor 310 recirculatoare, consolidând eforturile municipalității de a asigura un mediu mai sănătos pentru călători. Valoarea totală a acestei donații depășește 144 de mii de euro.

Viceprimarul capitalei, Ilie Ceban, a menționat că acest proiect reprezintă un pas semnificativ în modernizarea transportului public din municipiul Chișinău. „Ne bucurăm că avem ocazia să preluăm cele mai bune practici internaționale în acest domeniu și să aducem inovație în serviciile noastre. Prin intermediul sprijinului oferit de Uniunea Europeană, am reușit să procurăm recirculatoare bactericide de ultimă generație, ceea ce va avea un impact pozitiv asupra calității călătoriilor. Modernizarea transportului public este o prioritate pentru administrația noastră, iar această inițiativă reprezintă un pas semnificativ în atingerea acestui obiectiv”, a spus Ilie Ceban.

Aparatele utilizează raze ultraviolete pentru a dezinfecta aerul, distrugând ADN-ul bacteriilor, virușilor și altor organisme patogene, oferind un mediu mai sigur și mai sănătos în unitățile de transport public, fiind certificate de autoritățile sanitare.

Proiectul „MOVE IT like Lublin” este implementat în baza unui parteneriat între Primăria municipiului Chișinău și Primăria orașului Lublin din Polonia. Bugetul total al proiectului este în valoare de 3 500 000 de euro, dintre care 3 325 000 de euro este contribuția Uniunii Europene în formă de grant, iar 175 000 de euro sunt alocați de către Primăria municipiului Chișinău

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.