Circa 35 la sută din alegătorii din municipiul Chişinău au participat la turul doi al alegerilor locale
Circa 35 la sută din alegătorii înscrişi în listele electorale din municipiul Chişinău au participat la turul doi al alegerilor locale, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit Comisiei Electorale Centrale, după închiderea celor 288 de secţii de votare rata de participare a alegătorilor din municipiului Chişinău s-a apropiat de cea a participării la primul tur al alegerilor locale, care a fost de 37 la sută.
După procesarea buletinelor din 29 de secţii de votare, unde şi-au dat votul 19 mii 341 de votanţi, candidatul Partidului Liberal a acumulat 50,19 la sută din sufragii, iar candidatul comuniştilor, Veaceslav Iordan – 49,81 la sută. Conform datelor preliminare, în or. Sângera 70 la sută din votanţi au votat cu Dorin Chirtoacă, iar 30 la sută cu Veaceslav Iordan.
CEC a anunţat că participarea la scrutin în cele 484 de localităţi în care s-a desfăşurat turul II al alegerilor locale a fost de 43 la sută. În Cantemir rata participării a fost de 61 la sută, Donduşeni – 63,15, Ocniţa – circa 70 la sută.
.