Circa 200 de reprezentanţi ai businessului mic şi mijlociu participă la Expoziţia-For „Micul Business–2006”
Circa 200 de reprezentanţi ai businessului mic şi mijlociu, întreprinderi creditoare, bănci, companii investiţionale şi de consulting participă, începând cu joi, 4 mai, la Expoziţia-For Regională „Micul Business”, care se desfăşoară la Centrul Internaţional de Expoziţii „Moldexpo”.
În cadrul inaugurării expoziţiei, directorul general al „Moldexpo”, Natalia Ciocan a declarat că evenimentul este un început de cale pentru mulţi reprezentanţi ai micului business, iar manifestaţiile desfăşurate cu această ocazie dovedesc faptul că expoziţia a devenit un for economic important pentru reprezentanţii acestui business.
Potrivit lui Ciocan, cheltuielile pentru participarea agenţilor economici la lucrările expoziţiei au fost acoperite parţial din fondul de rezervă al Guvernului, în baza unei hotărâri anterioare a Executivului.
Prim viceprim ministrul Zinaida Grecianâi, prezentă la eveniment, a declarat că expoziţia este un mijloc eficient de promovare a businessului şi de acumulare a experienţei, precum şi o posibilitate unică de stabilire a unui dialog constructiv între reprezentanţii puterii şi oamenii de afaceri.
În cadrul expoziţiei vor fi organizate ateliere de lucru şi desfăşurate mese rotunde. Vor fi, de asemenea, efectuate totalurile concursului republican „Cel mai bun antreprenor din micul business”, iar în ultima zi a expoziţiei câştigătorii vor fi premiaţi cu diplome şi bani.
În acest an, la expoziţiei participă în premieră reprezentanţi ai consiliilor raionale din Şoldăneşti şi Cantemir.
La ediţia curentă, care se va încheia la 6 mai, participă 33 de producători de produse alimentare şi băuturi, 25 – de articole vestimentare şi încălţăminte, 7 - de mobilă şi covoare, 15 - de materiale de construcţii, electrocasnice, echipamente, inventar, 45 producători de articole de artizanat şi 31 prestatori de servicii.
Expoziţia „Micul business 2006” este organizată de Ministerul Economiei şi Comerţului şi de CIE „Moldexpo”, sub patronajul Guvernului.
Sectorul micului business în Moldova constituie în prezent circa 92 la sută din totalulu întreprinderilor din ţară.