Circa 200 de copii din zonele inundate vor fi repartizaţi în alte instituţii de învăţământ

Părinţii copiilor din zonele inundate se află în căutarea şcolilor pe care copii lor le vor frecventa începând cu 1 septembrie şi autorităţile încearcă să le propună soluţii. Circa 200 de elevi din Sărăteni şi Cotul Morii, Hânceşti, vor fi repartizaţi în alte instituţii de învăţământ, transmite Info-Prim Neo. Potrivit vicepreşedintelui raionului Hânceşti, Igor Ţurcanu, copiii vor studia în şcolile şi liceele din Hânceşti, Leuşeni, Movileni, Nemţeni. Şcoala din Nemţen în aceste luni a servit drept refugiu pentru multe persoane şi necesită o reparaţie capitală. „Circa 40 de elevi au optat deja pentru instituţiile de învăţământ din Hânceşti”, a spus Ţurcanu în cadrul unei şedinţe de lucru a ministrului Educaţiei. „Peste 40% din elevi sunt deja repartizaţi în şcoala din Movileni, circa 20 de copii vor merge în alte raioane, iar 2 copii vor studia în străinătate”, a constatat vicepreşedintele, menţionând că mulţi dintre părinţi încă nu s-au hotărât unde să-şi ducă odraslele, deoarece nu au nici o claritate privind noile locuinţe. Profesorii rămaşi fără loc de lucru, la fel, vor muncii în şcolile şi gimnaziile din localităţile vecine. „Pe cei care vor refuza transferul, vom căuta o altă modalitate de a-i asigura cu serviciu”, a declarat Igor Ţurcanu. Problema transportului este în mare parte deja soluţionată. Copiii din Cotul Morii au primit un autobuz de la o fundaţie şi autorităţile mai au nevoie de o unitate de transport mai mică pentru transportarea elevilor din satul Sărăteni.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.