Circa 164 de mii de persoane cu deficienţe fizice din R. Moldova vor marca la 3 decembrie Ziua internaţională a invalizilor
Circa 164 de mii de persoane cu deficienţe fizice din R. Moldova vor marca, la 3 decembrie, Ziua Internaţională a Invalizilor.
Conform statisticilor, circa 25 de mii din numărul total al persoanelor aflate în dificultate au gradul I de invaliditate, aproape 114 mii –gradul II de invaliditate, peste 25 de mii –gradul III de invaliditate. 12.808 dintre aceştia sunt copii de până la 16 ani.
Potrivit surselor din cadrul Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale, statul depune eforturi esenţiale pentru promovarea şi realizarea acestor persoane. Ele beneficiază de compensaţii nominative la plata serviciilor comunale, energiei electrice, procurarea cărbunelui şi lemnelor de foc, precum şi de o compensaţie anuală pentru cheltuielile pentru benzină, reparaţii, întreţinerea tehnică a autoturismelor şi cărucioarelor motorizate. Invalizii de gradul I şi II, copiii până la vârsta de 16 ani şi persoanele care însoţesc un invalid de gradul I sau un copil invalid beneficiază de compensaţii pentru călătoria în transportul urban, suburban şi interurban, achitate din bugetele locale, iar veteranii şi invalizii de război beneficiază, anual, de bilete gratuite de călătorie cu transportul feroviar sau auto de pasageri în cadrul statelor membre ale CSI.
Persoanele în vârstă cu disabilităţi primesc gratuit, o dată în trei ani, bilete în Centrele republicane pentru reabilitarea invalizilor şi pensionarilor „Speranţa” din or. Vadul lui Vodă şi „Victoria” din or. Sergheevca, regiunea Odesa, beneficiind de compensaţie bănească în schimbul biletului sanatorial. Totodată, în republică este dezvoltată o reţea de 36 de centre de reabilitare socio-medicală şi lucrează 21 aziluri pentru persoane cu disabilităţi.
În acest an_ Fondul republican de susţinere socială a populaţiei a alocat 9,1 mil. lei fondurilor locale de susţinere socială a populaţiei, pentru acordarea ajutoarelor materiale persoanelor cu dificultăţi afectate de sărăcie.