Circa 1600 de candidați la BAC au nota zece din oficiu la proba de limbă străină

În acest an, 1596 de candidați la examenul național de bacalaureat vor primi nota zece din oficiu la proba de examen la limba străină. Candidații trebuie să dețină certificate recunoscute internațional care atestă nivelul de cunoștințe în domeniul respectiv. Lista candidaţilor a fost aprobată la ședința Comisiei Naționale de Examene, se arată într-un comunicat de presă, citat de IPN.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, numărul candidaților care vor primi nota zece din oficiu a crescut comparativ cu sesiunea precedentă grație
interesului sporit al elevilor față de cunoașterea limbilor străine. În anul trecut, 1299 de elevi au profitat de acest beneficiu.

În sesiunea curentă, patru absolvenți de liceu au primit trei note de zece din oficiu, atât în baza certificatelor ce atestă competențe lingvistice în limbi străine, cât și în baza premiilor obținute la olimpiadele republicane și/sau internaționale la disciplinele de studiu. Cei patru elevi vor susține o singură probă de examen. Conform acelorași criterii, 28 de tineri obțin două note de zece din oficiu.

Sesiunea de bacalaureat va avea loc în perioada 3-21 iunie. La sesiune s-au înscris peste 18 000 de candidați, dintre care circa 2 000 de candidați sunt restanțieri din sesiunile anterioare. Candidații vor susține probele de examen în 93 de centre de bacalaureat, dintre care 31 de centre sunt instituite în municipiul Chișinău.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.