Circa 100 de persoane suspectate de săvârşirea dezordinilor în masă au fost eliberate din arest preventiv

Departamentul Instituţiilor Penitenciare (DIP) anunţă că 98 de persoane, suspectate de săvârşirea dezordinilor în masă în cadrul protestelor din 7 aprilie, au fost eliberate din arest preventiv, transmite Info-Prim Neo. Potrivit DIP, în total, în Penitenciarul nr.13 din Chişinău au fost deţinute 106 persoane, dintre care patru minori. DIP susţine că pe durata aflării în penitenciar, nu a fost aplicată forţa fizică sau alte tipuri de constrîngeri sau tratamente inumane. Persoanele reţinute ar fi fost examinate de către medicii instituţiei nr.13, fiind evaluată şi documentată starea sănătăţii acestora, prezenţa leziunilor corporale şi, după caz, a fost acordată îngrijirea medicală necesară. În prezent, în Penitenciarul nr.13, mai rămân în stare de arest preventiv încă opt persoane suspectate de săvârşirea aceloraşi infracţiuni. Pe parcursul săptămânii trecute, Penitenciarul nr.13 a fost vizitat de către reprezentanţii OSCE, avocaţii parlamentari şi reprezentanţii Consiliului consultativ – mecanismul naţional de prevenire a torturii în locurile de detenţie, care a fost creat în 2008 în conformitate cu prevederile Protocolului opţional al Convenţiei ONU împotriva torturii. În cadrul acestor vizite reprezentanţii autorităţilor menţionate au avut întrevederi confidenţiale cu cei care sunt suspectaţi de săvârşirea dezordinilor la 7 aprilie, menţionează DIP. Anterior, presa a relatat mărturiile mai multor tineri, care reclamau că au fost bătuţi şi torturaţi fiind în arest. Organizaţii pentru drepturile omului, cât şi barouri de avocaţi au luat atitudine şi au anunţat că acordă asistenţă juridică gratuită victimelor. De asemenea, presa a scris despre trei tineri care ar fi decedat în perioada protestelor din 7 aprilie, fiind bătuţi de poliţie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.