Ciprioţii s-au revanşat în faţa Moldovei

Selecţionata de futsal a Moldovei a pierdut al doilea meci amical disputat în deplasare cu naţionala Ciprului, scor 2-6, transmite Info-Prim Neo. Ciprioţii au început în forţă partida şi deja după 11 minute de joc şi-au asigurat un avantaj de 3 goluri. Tricolorii au avut o tresărire de orgoliu abia după pauză, când Sergiu Tacot şi Andrei Vicolaş au reuşit să reducă din diferenţă. Deşi jucătorii moldoveni au căutat cu disperare golul egalizator, tot gazdele au marcat pe final de 3 ori. Astfel Cipru s-a revanşat în faţa Moldovei pentru eşecul, scor 3-2, suferit acum două zile. Aceste partide fac parte din programul de pregătire al tricolorilor către prima etapă de calificare pentru CE 2014. Elevii antrenaţi de Vladimir Vusatîi vor mai disputa alte două meciuri de verificare, acasă cu Belarus, pe 15 şi 16 ianuarie. În perioada 22-27 ianuarie, Moldova va juca într-o grupă preliminară alături de naţionalele Maltei şi Georgiei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.