Cine a vrut a putut să voteze, consilier comunist

Analistul politic Victor Gurău, consilier supleant în fracţiunea PCRM a Consiliului municipal Chișinău, susţine că nimeni dintre deputaţii comuniști nu a fost ţinut cu forţa, așa cum susţine Marian Lupu. Cine a vrut a putut să voteze depunând carnetul de partid, a declarat Victor Gurău în emisiunea „Fabrica” la Publika TV, transmite Info-Prim Neo. „Chiar am stat cu câţiva comunişti la masă în timp ce în Parlament se vota preşedintele. Membrii PCRM nu au fost închişi sau ţinuţi cu forţa. Aceşti oameni au obligaţiuni de colectiv. Dacă cineva a dorit să voteze, putea să depună carnetul de partid şi poftim, votaţi”, a menţionat Victor Gurău. Potrivit consilierului comunist, Marian Lupu ar trebui să înţeleagă că resursele sale s-au epuizat. „Domnia sa nu a avut 59 de voturi, ci 58. Trebuie să se pună pe gânduri. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi data trecută. Nu este contestat doar de comunişti, ci şi pe interiorul alianţei. El întrebuinţează un instrumentar care nici pe departe nu este democratic. Vorbim despre alegerea preşedintelui ca despre un show”, a accentuat Victor Gurău. Analistul politic Igor Boţan a declarat în cadrul aceleiaşi emisiuni că deputaţii comunişti care au fost gata să voteze pentru Marian Lupu, nu vroiau ca Mihai Ghimpu să ajungă preşedintele Parlamentului. „Prevederile alianţei s-au consumat. Ceea ce spune Marian Lupu, că va candida din nou, înseamnă că se ridică mizele. Înseamnă că ori Lupu - preşedinte, ori alegeri anticipate. Politicienii vor încerca să afle al cui este buletinul curat”, a remarcat analistul. Preşedintele de onoare al democraţilor, Dumitru Diacov consideră că cea mai importantă lecţie este că trebuie să mergi asigurat la luptă, deoarece altfel rişti capurile soldaţilor. „Important este că ţara se împinge din nou în alegeri anticipate. Responsabilitatea cade pe cei care spun că se gândesc la ţară, dar nu vin să voteze preşedintele. Candidatul poate fi oricine. Este responsabilitatea alianţei, putem să revedem Acordul AIE. Să începem discuţia de la zero”, a declarat Dumitru Diacov. Analistul politic Anatol Ţăranu este de părere că Marian Lupu nu are nicio şansă să fie ales. „Sunt aproape convins că Vlad Filat nu o să accepte o înţelegere pe la spatele său. Nu o să admită ca cineva să cumpere nişte voturi. Votul liberal-democraţilor nu va mai fi repetat peste o lună”, a declarat Anatol Ţăranu. Ultima posibilitatea de a alege preşedintele este identificarea unei candidaturi din afara Parlamentului, pentru care se vor găsi voturi suficiente şi s-ar păstra şi alianţa, a mai spus analistul. La alegerile din 16 decembrie singurul candidat înregistrat, Marian Lupu, a acumulat 58 de voturi, din cel puţin 61 necesare. Grupul socialiştilor a votat împotrivă, iar un buletin de vot a fost declarat nevalabil. Alegerile repetate vor avea loc în cel mult 30 de zile.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.