Cine a câştigat alegerile în Moldova? Analiză Info-Prim Neo
Întrebarea din titlu apare în condiţiile în care cel puţin trei dintre cele patru formaţiuni politice ale noului parlament se declară învingătoare în alegerile din 28 noiembrie 2010 sau cu o poziţie privelegiată comparativ cu celelalte. Şi se pare că, la moment, toate au dreptate. Depinde prin care prismă privim situaţia.
Astfel, la moment, întrebarea din titlu are două răspunsuri, dar care se exclud reciproc.
I. După numărul de mandate obţinute în noul legislativ (42) poate fi declarat învingător Partidul Comuniştilor (PCRM). În conformitate cu practica ţărilor cu tradiţii democratice, preşedintele ţării sau, după caz, regele, ar fi trebuit să-l invite pe liderul PCRM Vladimir Voronin, să-i propună funcţia de prim-ministru şi să-l împuternicească cu formarea guvernului, mai degrabă, de coaliţie. Dacă PCRM nu ar fi reuşit sau ar fi refuzat formarea guvernului, această sarcină ar fi fost pusă pe seama lui Vlad Filat, Partidul Liberal Democrat (PLDM) al căruia a acumulat 32 mandate. Ar urma Partidul Democrat (PDM) cu 15 mandate şi Partidul Liberal (PL) cu 12 mandate. Dar Moldova nu are un rege şi nici nu-şi poate închipui nimeni că liderul PL, Mihai Ghimpu, în funcţia sa de preşedinte interimar, îi încredinţează lui Vladimir Voronin formarea guvernului. O astfel de situaţie este imposibilă din mai multe motive, principala fiind că pe Ghimpu nu îl obligă Constituţia în mod special să facă acest lucru. Legea fundamentală spune că preşedintele îl desemnează pe prim-ministru, dar nu spune în baza căror criterii. Prevede doar că desemnarea se face „prin consultarea fracţiunilor parlamentare”.
[Astfel, ierarhia parlamentară PCRM → PLDM → PDM → PL nu este valabilă şi, practic, nu este de luat în calcul.]
II. Şi atunci ierarhia reală poate alta. Ea urmează să fie stabilită în conformitate cu situaţia practică creată după scrutin, cu tradiţiile şi cultura politică ale ţării, precum şi cu specificul moldovenesc, care şi-a lăsat amprenta de atâtea ori pe situaţia social-politică din Republica Moldova. [Cel mai degrabă, această ierarhie se profilează în felul următor: PDM → PL → PLDM → PCRM.] Această ierarhizare a potenţialului politic ar putea dicta în măsură determinantă, pe de o parte, crearea sau nu a coaliţiilor guvernamentale şi, pe de altă parte, culoarea politică a viitoarei coaliţii: de centru-stânga sau de centru-dreapta.
Chiar dacă are de trei ori mai puţine mandate decât PCRM şi de două ori mai puţine decât PLDM, [Partidul Democrat] are o situaţie privelegiată pentru faptul că nici coaliţia de centru-stânga şi nici cea de centru-dreapta nu poate fi formată fără participarea sa. PDM a declarat tot timpul şi declară acum că este dispus să discute şi cu stânga parlamentară, şi cu dreapta şi va decide în funcţie de ce i se va propune. Liderul PDM Marian Lupu a formulat destul de ambiţios această situaţie: „nu se pune problema cu cine merge PDM, ci cine vine la PDM”. Şi PCRM, care poate pretinde la rol principal în formarea coaliţiei de centru-stânga, dar şi PLDM, care va constitui nucleul eventualei coaliţii de centru-dreapta, vor trebui să fie destul de amabili în ofertele pentru PDM. Este de aşteptat că vor fi puse pe cântar nu mai puţin decât funcţiile de şef de stat, preşedinte de parlament, prim-ministru. Din asemenea poziţie PDM ar putea pretinde la mai mult decât una din aceste funcţii, precum şi la altele importante, care nu i s-ar cuvenit, dacă se lua în calcul doar numărul de mandate.
După importanţa deţinută în actuala configuraţie parlamentară, [Partidul Liberal] deţine locul doi, chiar dacă are cel mai mic număr de mandate. PLDM nu poate constitui fără PL coaliţia de centru-dreapta, iar pentru cea de centru-stânga PL nu manifestă interes şi nici nu este acceptat categoric de către PCRM. „Nu pentru aceasta am muncit atâta ca să permit oricui să ocupe funcţiile înalte”, a şi declarat Mihai Ghimpu a doua zi după alegeri. În noul parlament rolul de „buturugă mică” ce poate răsturna carul mare, jucat atâţea ani de partidul „omului cu barbă” îl va prelua, din câte se vede, PL. Mihai Ghimpu mai are un „as în mânecă” în acest sens şi acesta se numeşte „funcţia de preşedinte interimar”, care desemnează, sau nu, candidatura primului ministru. Toată lumea ţine minte afirmaţia lui Mihai Ghimpu „nimeni nu mă poate obliga să dizolv parlamentul” şi nu l-a dizolvat decât atunci când a crezut el că este momentul.
[Partidului Liberal Democrat] îi revine cel mai mare număr de mandate pe centru-dreapta, respectiv, dreptul, dar şi obligaţia, neoficială, de iniţiere a dialogului pentru constituirea coaliţiei, de formulare o ofertelor pentru viitorii parteneri – PDM şi PL. Este o poziţie dificilă, chiar de neinvidiat, ţinând cont de priorităţile despre care vorbeam mai sus ale acestora. PLDM va avea meritul creării coaliţiei şi beneficiul actului de guvernare, dacă va reuşi, dar şi marea responsabilitate, chiar marea vină, dacă nu va reuşi.
Real, [Partidul Comuniştilor] are doar un singur posibil partener la o eventuală guvernare de centru-stânga şi, respectiv, un câmp foarte îngust de manevră pentru utilizarea potenţialului său politic, care, după, numărul de mandate, este cel mai mare dintre formaţiunile parlamentare. Acest unic partener este PDM, chiar dacă Vladimir Voronin a declarat că ar putea coaliza şi cu PLDM. Deşi în politică totul este posibil şi, în special, în politica moldovenească, oricum, din mai multe considerente, coalizarea PLDM cu PCRM pare să fie, la moment, neverosimilă. Vladimir Voronin a făcut mai degrabă un gest adresat PDM, ca acesta să nu ceară un preţ foarte mare pentru parteneriatul cu PCRM.
Altceva este că nici o coaliţia, nici alta nu va putea alege preşedintele ţării doar cu mandatele de care dispun (57 – de centru-stânga şi 59 – de centru-dreapta) şi atunci toate cele patru formaţiuni parlamentare vor trebui să discute între ele, să negocieze, respectiv, să cedeze din potenţialul politic obţinut în alegerile din 28 noiembrie. Astfel, răspunsul la întrebarea „cine a câştigat alegerile în Moldova?” rămâne şi mai neclar.
[Valeriu Vasilcă, Info-Prim Neo]