Cinci sute de unități de transport din Chișinău sunt dotate cu aparate bactericide

Cinci sute de unități de transport din municipiul Chișinău sunt dotate cu utilaj bactericid. Echipamentele de dezinfectare a aerului sunt instalate pentru a proteja călătorii de virusuri și bacterii și pentru a preveni răspândirea acestora, transmite IPN.

Primăria Chișinău precizează că recirculatorul cu raze ultraviolete este recomandat de experți și specialiști în sănătate publică. Acesta este proiectat pentru a dezinfecta aerul în prezența persoanelor. De aceea, pasagerii sunt încurajați să solicite șoferilor transportului public conectarea recirculatoarelor cu raze UV, întrucât infecțiile virale ale căilor respiratorii sunt în continuă creștere în această perioadă, potrivit datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.

Dispozitivele au fost procurate și instalate în cadrul proiectului „MOVE IT like Lublin” pentru dezvoltarea transportului public din municipiul Chișinău. Finanțarea din partea Uniunii Europene este în valoare totală de peste 2,8 milioane de lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.