Cinci persoane au murit duminică şi în noaptea spre luni în accidente de circulaţie în ţară

Doi tineri au murit noaptea trecută într-un accident de circulaţie în comuna Grătieşti din municipiul Chişinău. Şeful serviciului de presă al Comisariatului General de Poliţie, Tudor Căpăţână, a comunicat pentru Info-Prim Neo că tragedia s-a produs la 00.30, în noaptea spre luni, pe str. Ştefan cel Mare din centrul comunei. Au intrat în coliziune 2 motorete. În urma impactului violent, 2 tineri care conduceau vehiculele, unul de 19 şi altul 25 de ani, au murit pe loc. Un pasager, în vârstă de 23 de ani a fost internat la Spitalul de Urgenţă cu diverse traumatisme. O altă tragedie s-a produs duminică, la ora 18.00, pe traseul Chişinău-Nisporeni, între satele Dolna şi Lozova, Străşeni. Un autobuz cu ruta Chişinău-Selişte, a lovit o căruţă care se deplasa fără semne reflectorizante. Bărbatul din căruţă, în vârstă de 35 de ani, şi fiul lui, de 10 ani, au murit pe loc. O altă viaţă a fost curmată de roţile unui microbuz de pe ruta Chişinău-Edineţ, în preajma Casei Vinului din Orhei. Microbuzul a lovit o femeie în vârstă de 47 de ani, locuitoare din s. Selişte. Duminică şi noaptea spre luni, în R. Moldova au fost înregistrate 9 accidente de circulaţie, în care au murit 5 persoane, inclusiv un minor. Alte 7 persoane au fost traumatizate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.